Poezia "Doina" poarta ca titlu numele speciei folclorice per care o reprezinta si in care autorul anonim isi exprima dragostea , pretuirea si admiratia nemarginita pentru cantecul ei , intrucat cu el isi insufleteste intreaga existenta , si prin el isi exprima toate sentimentele, fie dorul , fie jalea , fie bu-curia si necazul , fie revolta si dorinta de dreptate.
Prin lirismul lui, prin profunzimea sentimentelor exprimate , acest cantec despre cantec este tot o doina care nu se incadreaza in nici una dintre fe-lurile ei , dar care le aminteste pe toate dintre elementele lor caracterisitice.



Doina apare personificata , si de aceea inca de la inceputul ei poetul popu-lar i se adreseaza ca unei fiinte dragi, apreciate , prin intermediul subst. "doina" , repetat in cazul vocativ si isi marturiseste deschis impresia pe care aceasta o lasa asupra sa .
El este fermecat de dulceata (armonia versului ei) pentru ca astfel ea ii alina suferintele: "Doina ,doina ,cantic dulce / cand te aud nu m-as mai duce " dar si de tonul melodiei caci ea exprima in aceeasi masura o durere profunda : "Doina , doina vers cu foc / Cand rasuni eu stau pe loc ! . Capacitatea doinei de a exprima deopotriva alinarea suferintei , dorul ,dar si durerea patrunza-toare, bucurile , dar si necazul este sugerata prin epitetele "dulce" , "cu foc" distribuite in constructii versative "cantic dulce" si "vers cu foc" contribuind astfel la accentuarea sentimentelor.