Alexandru cel Bun, fiu al lui Roman I, a fost sprijinit in preluarea domniei de catre Mircea cel Batran. Acesta a devenit domn impotriva vointei regelui Vladislav Iagello, a feudalilor poloni si lituanieni si a lui Witold, mare cneaz al Lituaniei, var cu regele, care ar fi vrut sa inscauneze in Moldova pe Ivascu, fiul lui Petru Musat. Alexandru a depus juramant de credinta regelui Poloniei si lui Witold, la 25 martie 1400, la Brest in Polonia. Acesta a renuntat la tara Sepenitului si la suma imprumutata de Vladislav Iagello de la Petru Musat.

Domn din aprilie 1400, Alexandru (supranumit cel Bun) va ingadui lui Mircea sa exercite mai multa vreme influenta sa asupra celeilalte domnii romanesti , din Moldova. Interventia sa pe langa Patriarhia din Constantinopol va fi hotaratoare pentru recunoasterea Mitropolitului Moldovei si asezarea acestuia la Suceava (26 iulie 1401) – expresie a independentei politice a romanilor de la rasarit de Carpati, dar si a colaborarii stranse intre cei doi domni.