label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
Legatura intre Uniunea Europeana si cetatenii sai este unul dintre dezideratele majore ale Uniunii Europene. Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au convenit asupra infiintarii Programului „Europa pentru cetateni, care materializeaza cadrul juridic pentru sprijinirea unei game largi de activitati si organizatii care promoveaza „cetatenia activa europeana”, cum ar fi, de exemplu, implicarea cetatenilor si a societatii civile in procesul de integrare europeana.

Uniunea se sprijina pe principiul statului de drept. Totodata Uniunea situeaza persoana in centrul actiunii sale instituind cetatenia Uniunii si creand un spatiu de libertate, de securitate si de justitie. Tot ea contribuie la pastrarea si dezvoltarea acestor valori comune respectand diversitatea culturilor si traditiilor popoarelor Europei, precum si a identitatii nationale a statelor membre si a organizatiilor puterilor publice la nivel national, regional si local.

In acest scop, este necesara consolidarea protectiei drepturilor fundamentale, facandu-le mai vizibile prin carta, in spiritul evolutiei societatii, a progresului social si a dezvoltarilor stiintifice si tehnologice. “Uniunea cauta sa promoveze o dezvoltare echilibrata si durabila si asigura libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor si a capitalurilor, precum si libertatea de stabilire.”