Principiul politic de echilibru al fortelor apare odata cu desavârsirea procesului de centralizare a statelor din Europa occidentala, odata cu crearea premiselor aparitiei statelor moderne.
Acest principiu de echilibru al fortelor i-a nastere din nevoia afirmarii tendintelor monarhilor de a-si extinde autoritatea si teritoriul in afara. Acesta consta intr-un sistem de aliante prin care se urmarea impiedicarea expansiunii unui stat in detrimentul altuia. Astfel ca, in momentul in care un stat se dovedea periculos prin modul de abordare al politicii sale externe, acestea din urma se coalizau, pentru a ii opune rezistenta, in acest fel statul respectiv era impiedicat sa triumfe.



Acest sistem bazat pe principiul echilibrului de forte este aplicat pentru prima oara in Italia in cadrul luptelor interne pentru putere, incheiate prin Pacea de la Lodi din 1454 care este considerata prima incercare a se institui o balanta politica in Europa, succesul acestei politici fiind perioada de 40 de ani de pace care a urmat in Italia.
Eficacitatea acestui sistem face ca la sfârsitul secolului XV si inceputul secolului XVI majoritatea statelor europene sa se angajeze in aceasta politica internationala pentru a gasi solutii la cele doua probleme esentiale care amenintau suveranitatea statelor europene: extinderea dominatiei otomane si cresterea puterii habsburgilor. Habsburgii si otomanii urmareau sa-si extinda dominatia in detrimentul celorlalte state, aducând diferite argumente mai ales de ordin religios.