Educatia incluziva (integrata) a aparut si s-a extins in ultimele decenii ca un principiu functional existent atat la nivelul politicilor scolare, cat si al practicilor educationale desfasurate la nivel scolar, familial, societal. Integrarea educativa, ca principiu este sugerata de mult timp in pedagogie si s-a dezvoltat in contrast cu ideea segregarii in educatie, purtata explicit sau implicit de mai multe platforme educative. Acest concept dobandeste o noua semnificatie in raport cu realitatea educatiei speciale.



Educatia incluziva vizeaza reabilitarea si formarea persoanelor cu nevoi speciale, aflate in dificultate psihomotorie, de intelect, de limbaj, psihocomportamentala etc. printr-o serie de masuri conjugate de ordin juridic, politic, social, pedagogic. Ca strategie, principiul educatiei integrate atrage incluziunea persoanelor cu handicap in medii de formare normale, generale, dar cu dispozitive de instructie si educatie diferentiate, circumstantiate la diversitatea situatiilor de handicap.

Scopul acestei educatii il constituie maximizarea abilitatilor si performantelor pornind de la registrele si nivelurile deja existente, normalizarea existentei acestor persoane, dobandirea unor competente sociale optime, care sa le asigure o insertie benefica si persoanelor aflate in dificultate, si celorlalte categorii: ,,Educatia incluziva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare, avand drept scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din cadrul unei comunitati.”