Publicata in Convorbiri literare din 1 iulie 1885, Sara pe deal a fost compusa la Viena, in 1871, finizata in 1872 si incorporata in postuma Eco, forma ultima a poemului Ondina. Dragostea da poetului o sensibilitate sporita pentru lucrurile din jurul sau. Tematic, Sara pe deal este poemul dorului de dragoste, al visului pur. E visul tanarului abia iesit din adolescenta care aspira spre ideal. Manat de dor, de o pornire adanca venita din sine, el isi imagineaza - incinta experientei - poveste iubirii, pe care o traieste ca pe o dorinta aprinsa si statornica.



In viziunea lui Eminescu, o astfel de iubire in care fiintele descopera armonia sufletelor si frumusetea universului este reper de valoare suprema, echivalent vu valoarea vietii insesi: "Astfel de noapte bogata / Cine pe ea n-ar da viata lui toata ?", idee ce poate fi comparata cu aceea din Luceafarul: "Şi pentru toate da-mi in schimb / O ora de iubire" sau din Pe langa plopii fara sot: "O ora sa fi fost amici / Sa ne iubim cu dor / S-ascult de glasul guiei mici / O ora si sa mor".
Compozitional poezia este o idila cu puternice note de pastel, prin care se realizeaza un deplin echilibru intre planul erotic si planul naturii. Organizarea ei compozitionala urmareste sa sugereze raportul de consoana dintre cele doua realitati, prin incadrarea starii de suflet in starea naturii. Pentru aceasta, poetul insista mai intai asupra planului descriptiv, precum panitor in ultimele patru strofe, cu doar patru versuri apartinand celuilalt plan, apoi in ultimele doua strofe, pune accentul pe spectacolul erotic, refacand un fragment din ceremonialul cunoscut al perechii eminesciene.