Poezia ne prezinta pozitia vitrega a omului de geniu intr-o societate marginita si este alcatuita din 5 parti. In prima parte apar doua motive romantice, dragi poetului. Primul motiv este cel al timpului - timpul individual si cel universal. Al doilea motiv este motivul lunii: "Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate". In a doua parte poetul nuanteaza motivul lunii, ca un astru tutelar al faptelor meschine sau nobile ale oamenilor. Mai intii poetul reda o imagine globara a spatiului terestru de la pustiuri la codrii, de la mari si izvoare la tarmuri, si apoi imaginea se restringe:

"Si in cite mii de case lin patruns-ai prin feresti/ Cite frunti pline de ginduri, ginditoare le privesti". in continuare poetul poetul infatiseaza o serie de ipostaze ale individului: "Vezi pe-un rege ce-mpinzeste globu-n planuri pe un veac/ Cind la ziua cea de miine abia cuget-un sarac", "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!/ Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par/ Altul cauta in lume si in vreme adevar". Apare aici un motiv de sursa schoppehauriana, identitatea omului in fata mortii: "Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii/ Deopotriva-i stapineste raza ta si geniul mortii".