Tanara generatie romana se afla astazi sub influenta operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar sa ne dam seama de partea caracteristica a acestei opere si sa incercam totdeodata a fixa individualitatea omului care a personificat in sine cu atata stralucire ultima faza a poeziei romane din zilele noastre. Pe la mijlocul secolului in care traim, predomnea in limba si literatura romana o tendenta semierudita de latinizare, pornita din o legitima revendicare nationala, dar care aducea cu sine pericolul unei instrainari intre popor si clasele lui culte. De la 1860 incoace dateaza indreptatea: ea incepe cu Vasile Alecsandri, care stie sa destepte gustul pentru poezia populara, se continua si se indeplineste prin cercetarea si intelegerea conditiilor sub care se dezvolta limba si scrierea unui popor.

Fiind astfel castigata o temelie fireasca, cea dintai treapta de inaltare a literaturei nationale, in legatura stransa cu toata aspirarea generatiei noastre spre cultura occidentala, trebuia neaparat sa raspunda la doua cerinte: sa arete intai in cuprinsul ei o parte din cugetarile si simtirile care agita deopotriva toata inteligenta europeana in arta, in stiinta, in filozofie; sa aiba, al doilea, in forma ei o limba adaptata fara sila la exprimarea credincioasa a acestei amplificari. Amandoua conditiile le realizeaza poezia lui Eminescu in limitele in care le poate realiza o poezie lirica; de aceea Eminescu face epoca in miscarea noastra literara.