Este o afectiune cronica, cu etiologie diversa, caracterizata prin repetarea crizelor convulsive, ca urmare a unor descarcari excesive a neuronilor cerebrali. Scolarizarea copiilor epileptici trebuie sa fie facuta in clase corespunzatoare varstei precum si nivelului lor intelectual. Din motive lesne de inteles, a privi direct in fata realitatea despre afectiunea lor, este dificil si, in majoritatea cazurilor, diagnosticul este ascuns. Ascunderea diagnosticului in fata profesorului diriginte ii creeaza copilului panica, in caz de aparitie a unei crize in scoala, precum si riscul de a nu i se acorda un prim ajutor corespunzator. Vor fi trimisi spre serviciile de psihiatrie infantila doar cazurile foarte grave in care copilul prezinta crize cu caderi si raniri frecvente, asociate cu tulburari intelectuale, tulburari de comportament sau de personalitate.



Viata personala familiala si sociala Regimul de viata al copilului epileptic fara afectare neurologica sau psihica va fi normal, el fiind integrat printre copiii cu scolaritate normala. Dar, pentru ca viata copilului cu epilepsie sa fie relativ normala, pe langa medicatie, atat medicul curant, cat si medicul scolar, ii vor da informatii necesare, lui si familiei, privind afectiunea pe care o are, modul in care dificultatile trebuie sa fie depasite, creandu-i astfel, un climat calm. Parintii trebuie sa cunoasca diagnosticul copilului lor indiferent daca este vorba despre o deficienta organica sau functionala. Medicul va fi sincer fata de copil si familie explicandu-le ca o multitudine de restrictii ii va face viata imposibila, iar prea multe lucruri permise il vor duce la accidente inevitabile ale bolii.