Poezia de iubire a lui Arghezi surprinde si incanta printr-o nota dominanta de spiritualitate: dorinta e sublimata in adoratie.
Chiar in momentul pecetei baudelairiene, din "Agate negre", cand macabrul isi gaseste expresia erotica in "Litanii" (din "Agate negre") si pendantul ei , "Un veac s-a scurs, si impreuna…" (in "Viata sociala", I, 2, 1910), paralel se ivesc cateva poeme suave si delicate de o rara fragezime si puritate: "Sfarsitul toamnei" ("Linia dreapta", I, 4, 1 iunie 1904), "Doliu" ("Viata romaneasca", dec. 1911), "Drum in iarna" ( "Viata sociala, I, 11-12), aproape dematerializata.

Daca am tine seama de datarea din josul poemei, 1904, ar trebui sa consideram frumoasa poema "Psalmul de taina" ("Seara", 18 august 1914), contemporana aceluiasi moment, al suavitatii, in alternatia cu macabrul; mai mult chiar, prin elocventa patosului si impetuozitatea sentimentului, am fi ispititi sa-i acordam un caracter mai amplu biografic decat celorlalte poeme de iubire din "Agate negre".