In lumea noastra grabita si agitata, din ce in ce mai multi oameni sunt ahtiati dupa noutate, din care unii fac un etalon de prim rang al valorii tuturor lucrurilor. Din acest punct de vedere, „stam bine”. Etica in afaceri este un domeniu academic si un subiect de dezbatere publica teribil de recent. Atat de recent, incat nu au inceput inca polemicile si disputele privind probleme de genul: „Cine este autorul care a propus si a impus termenul etica in afaceri?” sau „Cui apartine cu adevarat primul articol, eseu sau tratat de etica in afaceri?”.



Privirile retrospective inca nu sunt de actualitate, ceea ce ma scuteste de obligatia (intotdeauna plicticoasa) de a introduce in acest prim capitol inevitabilele „scurte consideratii asupra istoriei disciplinei”. Etica in afaceri are o varsta prea frageda ca sa putem vorbi deja despre fondatori, clasici, moderni, contemporani, postmoderni si hipermoderni. Ca mai toate noutatile din ultimul secol, si business ethics este o inventie americana. Pentru unii, originea transatlantica a noii discipline este o garantie de calitate, seriozitate si performanta; pentru altii, dimpotriva, orice vine de peste ocean trebuie sa fie ceva teribil de rudimentar, superficial si – neaparat – „imperialist”.

Entuziasmanta sau detestabila, etica in afaceri a luat rapid amploare in spatiul nord-american, de unde s-a raspandit apoi in toata lumea „civilizata”, mai exact in tarile in care se poate vorbi cu temei despre economie de piata si stat de drept. Cu britanicii in frunte, europenii s-au „contaminat” si ei de interesul crescand fata de etica in afaceri abia in anii de dupa 1980. in Romania, acest (eventual) interes abia este pe cale sa se nasca. Sa fie vorba numai de mimetismul „formelor fara fond” sau de o fireasca racordare la „trend”-urile lumii evoluate?