Acelasi autor prezinta primele incursiuni ale maghiarilor impotriva liderilor locali, una dintre capeteniile maghiare, Tuhutum, invingandu-l pe Gelu, "un oarecare blac", al carui ducat avea capitala la Dabaca(Podisul Transilvaniei). Simon de Keza precizeaza in lucrarea sa , "Gesta Hunnorum et Hungarorum", faptul ca romanii sunt pastori si coloni ai romanilor si supravietuiesc in Pannonia in vremea hunilor. Secuii, potrivit aceluiasi cronicar, locuiesc "in muntii de margine".
Lucrarea "Viata Sfantului Gerard" ne ofera informatii despre formatiunile politice romanesti din secolul XI ce intra in conflict cu suzeranitatea maghiara (in Banat-voievodatul lui Ahtum cu capitala la Morisena, in Transilvania-voievodatul lui Geula cel Tanar cu capitala la Balgrad). In anul 1791, la Viena, istoricul ungur Hustzei Andras, autorul cartii "Vechea si Noua Dacie" scrie ca "romanii sunt urmasii getilor" si ai "vechilor colonii romane", limba lor este atat de apropiata de acea veche romana(latina), incat romanii (valahii) sunt in Transilvania descendentii celor doua popoare antice amintite.
Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand romanii din Transilvania au cerut drepturi politice egale cu celelalte popoare ale Imperiului Habsburgic, istoricii straini au recunoscut originea latina a limbii si poporului roman, fara sa nege continuitatea lui in spatiul carpato-danubiano-pontic. Pentru a le contesta cererile lor indreptatite, in secolul al XVIII-lea, Eder, Sulzer, Engel, si dupa aceea o pleiada intreaga de istorici sau oameni politici, au contestat formarea romanilor pe teritoriul vechii Dacii.
