Literatura latina isi datoreaza inceputurile – si in mare masura evolutia sa ulterioara – literaturii grecesti. Capodopera lui Ovidiu, "Metamorfozele", foloseste aproape exclusiv teme literare grecesti. Toate operele lui Vergilius au titluri grecesti. Iar in epoca de aur a literaturii latine Horatiu va recunoaste ca Grecia invinsa l-a cucerit, sub raport cultural, pe invingatorul ei. Primul scriitor de limba latina – un grec din Taranto, sclav eliberat, Livius Andronicus (cca. 280 – cca. 205 i.Hr.) – a scris tragedii si comedii, prelucrate dupa modele grecesti; precum si o adaptare a "Odiseei", in care Ulise este un erou originar din Italia.



Primul scriitor latin demn de a fi considerat poet a fost Naevius. Creator al epopeii nationale "Razboiul punic" (in care nareaza fapte legendare dar si evenimente contemporane), Naevius este si creatorul dramarturgiei romane. Dar adevaratul parinte al literaturii latine este considerat Ennius, autor a mai multe poeme pe teme diverse, precum si a unor comedii sau a unor tragedii de factura euripidiana. Capodopera sa, epopeea "Anale" (o opera de aproximativ 30.000 de versuri) l-a consacrat – pana la aparitia lui Vergiliu – drept poetul national roman. Ennius a introdus la Roma hexametrul homeric si a fost mult admirat de marii poeti ai secolelor urmatoare. Parintele satirei latine este Lucilius. Cele 30 de "carti" de satire ale sale creeaza adevarate tipuri, atacand cu vehementa persoane si moravuri contemporane.