Ideea era sa vorbesc despre vis; despre vis asa cum este el definit si prezentat in si de Scripturi. Relatia dintre om si Dumnezeu trece deseori prin codul vedeniilor sau al viselor care de altfel, tot deseori, se confunda. Este acel moment aparte in care naturalul, obisnuitul, pare sa fie suspendat in miracolul comunicarii dintre creatura si Dumnezeu sau, dimpotriva, abia atunci este actualizat, scos din aparente si umplut de real pina in cele mai indepartate limite ale sale. Definitiile date visului sint, in Scripturi, contradictorii; elogiate sau blamate, revelatoare sau inselatoare, visele se intilnesc deseori ca mijloc de comunicare, insotit de acea aura de mister nocturn si de intelegeri onirice care definesc relevant parfumul textelor sacre.



In ceea ce ma priveste nu voi vorbi despre vis in sine; sau, mai exact, nu voi aminti vreunul dintre celebrele vise (ca cel al lui Iacov sau Daniel ori Nabucodonosor) ci voi apela la un pasaj irelevant in aparenta pentru chestiunea noastra. il redau integral: "Si a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el. Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamint toate fiarele cimpului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. Si a pus Adam nume tuturor animalelor si tuturor pasarilor cerului si tuturor fiarelor salbatice; dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor de potriva lui. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; si, daca a adormit, a luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luata din Adam a facut-o Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o la Adam. Si a zis Adam: Iata aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama a si se va uni cu femeia sa si vor fi amindoi un trup. Adam si femeia lui erau amindoi goi si nu se rusinau." (Facerea 2, 18-25).