Istoria fosforului :

Fosforul a fost descoperit accidental de catre alchimistul din Hamburg,, Hennig Brad, in anul 1669, care cauta sa extraga piatra filozofala din urina. Distiland urina intr-o retorta si calculand rezidul in absenta aerului, cu nisip, el a obtinut un produs alb care lumina la intuneric sip e care l-a numit ,,foc rece”. Acest procedeu secret a fost redescoperit de Kunckel in Germania si K.W. Scheele (1777) . Ei au recunoscut prezenta nemetalului in oasele animalelor. Aceasta metoda care a fost instituita de el a fost preluata de L.N. Vanquelin.

Stare naturala :
Fosforul nu exista liber in natura datorita afinitatii sale pentru oxigen dar exista un numar mare de fosfati. Fosforul considerat inainte ca un difosfat tricalcic, Ca3(PO4)2 este un amestec de hidrohil-apatita Ca3(PO4)2 * Ca(PO)2 si carbonato-apatita. Are culoarea cenusie, galbuie sau uneori neagra care indica prezenta substantelor bituminoase. Cel mai important mineral fiind apatita. Exista un numar foarte mare de zacaminte fosfatice calcaroase in Suedia , Norvegia , Australia , Ungaria , Belgia , Franta , Spania, U.R.S.S ,
S.U.A , Peru , Algeria , Tunisia, Maroc si Oceania. Fosfatii naturali se clasifica in 3 categorii : fosforiti adica fosfati impuri de origine minerala, de compozitie apropiata de a apatitei, guoanoul, care provine din putrefactiile dejectiilor si a cadavrelor pasarilor marine care contin fosfat de calciu , de magneziu si acid oxalic si caprolitele de origine animala provenite din excrementele unor reptile. Recoltele successive saracacesc solul. Din pacate fosforul trece la animale si la om. Acidul fosforic se gaseste in roci in cantitate mica. In cuptoarele inalte fosforul pus in libertate modifica proprietatile produselor.