label Referate autorenew 2025-09-29, 16:55history_edu ninel
Roosevelt, Franklin Delano (1882-1945), al treizeci si doilea presedinte al statelor unite,(1933-1945); ales pentru 4 ani ,el era unul dintre primii 20 mari conducatori politici ai secolului. Programul sau NEW DEAL , care era un raspuns la marea depresie.utiliza guvernul federal al statelor unite ca un instrument de schimbare economica si sociala in opozitie,in contrast cu rolul sau pasiv traditional.Ca mai apoi,in al doilea razboi mondial ,sa conduca fortele aliate spre cucerirea purerii Axei.

De notata este faptul ca si-a inceput cariera politica odata cu alegerea sa in senatul din Ney York ca democrat in anul 1910.Apoi a ocupat funtia de guvernator al New York-ului intrea anii 1929-1933.Roosvelt si-a realizat reputatia ca un reformator progresiv ,in traditia lui Theodore Roosvelt care era varul sau si care a fost al 26-lea presedinte al S.U.A. Totodata el a fondat un grup numit 'Brain Trust",un grup format din specialisti de la Universitatea din Columbia ,pentru a formula impreuna cu el un program complet pentru rezolvarea decaderii economice care incepuse in anul 1929 .Apoi ,cu ajutorul unei coalitii-progresive democratice in 1932 ,Rosvelt fu nominalizat la presedentie si ,devansandul usor pe Hoover,castiga alegerile presedentiale.