Primavara...Anotimpul pe care cele mai multe traditii populare asociaza renasterii naturii,sezonul in care majoritatea miturilor si ritualilor abunda de simboluri ale Fertilitatii. Din cele mai vechi timpuri, raspunzatori pentru descatusarea ploilor si renasterea vegetala au fost zeii cei mai puternici, stapanii cerului, furtuna fiind, prin excelenta, dezlantuirea navalnica a fortei lor creatoare, iar traznetul reprezentand, dintotdeauna, simbolul puterilor divine.
Un fenomen atmosferic pe deplin explicat din punct de vedere stiintific, fulgerul a reprezentat pentru omul primitiv furia dezlantuita a zeului suprem. Chiar si cele mai arhaice manifestari religioase ale unor triburi din Mesopotamia sau Australia asociau descarcarile electrice din timpul furtunilor cu lovituri ale armelor zeilor ceresti. Voi incerca, in cele ce urmeaza sa realizez un scurt inventar al divinitatilor atmosferice al caror principal atribut este fulgerul, arma de temut sub a carei lovitura se deschideau cerurile, cadeau monstrii mitici, se faureau sau se distrugeau lumi si se eliberau ploile fertilizatoare. Cei mai primitivi zei ai cerului (Baiame, Daramulun-divinitati supreme ale unor triburi de pe coasta rasariteana a Australiei) controlau fenomenele meteorologice si aveau drept atribut principal trasnetul (mitologia aborigenilor est-australieni spune ca Daramulun, fiu - in alte cazuri alter-ego - al lui Baiame, dupa ce a locuit o vreme pe Pamant, comunicand oamenilor ritualurile initiatice, s-a intors in cer, de unde trimitea ploaia, pe care o anunta cu glasul tunetului. In calitate de fiu al lui Baiame, el era insarcinat cu administrarea fulgerelor). Nu este deci de mirare ca, ulterior, mitologii evoluate - precum cele greaca, romana, scandinava sau indiana - atribuiau stapanilor cerului aceasta arma a invincibilitatii, asociind tunetul cu vocea zeului infuriat si trasnetul cu interventia sa violenta in ordinea pamantenilor.
Referat Fulgerele armele Zeilor
label Referate calendar_month 2003-03-07, 00:00 autorenew 2025-09-29, 16:55history_edu Alexandra Musat









