Coroana, sceptrul si tronul au fost simboluri ale puterii dintotdeauna. Ele au fost rivnite deopotriva de succesori si pretendenti pentru a accede in fruntea unui stat, pentru a satisface ambitii. Nu de putine ori in istorie, diversi regi, printi si dinasti si-au cistigat puterea prin inlaturarea rivalilor. Nici principii romani in Evul Mediu nu au facut exceptie de la regula.
Desele schimbari de domnie, lupta dintre familii sau ramuri ale familiilor domnesti au adus instabilitate politica si incoerenta in administrarea celor doua principate Moldova si tara Romaneasca. Istoria tarilor Romane de la inceputuri si pina in prima jumatate a secolului al 19-lea a fost marcata de putine domnii lungi, cu durata a zeci de ani. Basarab I, Mircea cel Batrin, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile Lupu si Constantin Brancoveanu sint domnitorii care au avut domnii neintrerupte de cel putin doua decenii. Ştefan cel Mare a avut o domnie de circa o jumatate de secol, 47 de ani, fapt remarcabil pentru vremea sa, in a doua jumatate a secolului al 15-lea. Ceilalti principi au domnit fie cu intreruperi, fie prea putin pentru a-si dovedi realele calitati de lideri...
Referat Functionarea sistemului ereditar-electiv
label
Referate
calendar_month
2009-11-25, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:57
history_edu
studentie.ro