Dintre cele trei principale trepte de relief ale teritoriului tarii, cununa muntilor se impune, fata de regiunile inconjuratoare, nu numai prin pozitia centrala pe care o ocupa ori prin altitudine, ci in mod deosebit prin faptul ca toate celelalte unitati teritoriale pana la periferie prezinta multiple legaturi genetice cu Carpatii, Romania fiind considerata drept "tara carpatica". Acestea sunt si motivele pentru care in urmarirea genetica a reliefului incepem cu aria muntoasa.
In limbajul obisnuit, Carpatii sunt considerati "munti tineri". Este fara indoiala o tinerete relativa chiar la scara geologica a timpului, intrucat in linii mari ei s-au format in perioada de la sfarsitul erei mezozoice si intr-o buna parte a tertiarului, fapt comun pentru intregul sistem muntos dezvoltat in geosinclinalul alpino-carpato-himalaian, care strabate dintr-un capat in altul doua continente.



De fapt insa, realizarea ca munti a Carpatilor a fost mai infaptuita intr-o perioada mult mai indelungata, printr-o evolutie foarte complexa, in care faze succesive de orogeneza (adica de cutare) ori simple miscari pe verticala insotite adesea de falieri (adica de rupturi) erau urmate de epoci de sedimentare sub luciul apelor marii ori de eroziune, prin agentii atmosferici si gravitationali. Toate au la un loc, dupa o indelungata conlucrare ori infruntare, au infaptuit unul din cele mai lungi lanturi muntoase ale Terrei, in cuprinsul caruia Carpatii reprezinta un mic fragment, cu unele particularitati si trasaturi proprii.