La aparitia "Enigmei Otiliei", in 1938 (in doua volume), romanul, ca specie a literaturii avusese o evolutie extrem de rapida, dominand literatura romaneasca interbelica. Liviu Rebreanu fusese cel care deschisese ferm drumul romanului romanesc, prin "Ion" (1920) impunand romanul obiectiv. S-a observat, la vreme, ca aceasta perioada a fost deosebit de fertila in domeniul literaturii, si in special al romanului, care se afirma puternic, racordandu-se si integrandu-se valorilor universale: 1920 - "Ion"; 1922 - "Padurea spanzuratilor" ale lui Rebreanu; 1930 - "Baltagul" - M. Sadoveanu; 1930 - "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" - Camil Petrescu; 1932 - "Rascoala" - Liviu Rebreanu; 1933 - "Patul lui Procust" - Camil Petrescu; 1935-1942 - "Fratii Jderi" - M. Sadoveanu.
Aria tematica a romanului se largeste substantial, dupa ce Rebreanu fundamentase stilul obiectiv, romanul-fresca prin "Ion" si "Rascoala", intemeindu-se romanul de evocare istorica prin Mihail Sadoveanu, trecand din lumea satului, trecand din lumea satului in cea a orasului. Formele epice traditionale coexista cu tehnici artistice moderne (Marcel Proust); se abordeaza si se afirma romanul de analiza psihologica - Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, romanul evoluand astfel de la formula obiectiva spre cea subiectivista.
