Etiologie. Etiologia herpesului simplu a ramas neclara pina in 1912. Natura virala a acestei afectiuni a fost stabila de Gruter si Loewenstein dupa o serie de experiente, in care ei au obtinut keratita herpetica la iepuri prin inoculare in corneea scarificata a animalelor acontinutului din vezicule prelevat de la bolnavii de herpes. In cotinuare etiologia virala a herpusului a fost confirmata de lucrarile lui Blank (1922), Levaditi (1926) si altor cercetatori.

Virionii herpetici tipici au dimensiuni de cca 180 nm si sint alcatuiti dintr-un nucleotid dispus central ; aceasta reprezinta un ADN bicatenar, o capsida proteica alcatuita din 162 capsomere si membrana externa (peplos) [A.Bociarov si coaut., 1965].
Epidemiologie. Contaminarea herpesului simplu se produce in majoritatea cazurilor prin pielea deteriorata sau prin membranele mucoase in contact direct cu bolnavul de herpes sau cu purtatorul de virus , or , din saliva persoanelor fara fenomen vadite de infectie poate fi decelat virusul herpetic. Vorbind despre calea de transmitere prin contact a herpesului , merita atentie sporirea in ultimii ani a numarului de cazuri de imbolnavire transmisa pe cale sexuala.