Iaurtul isi are originea in Asia sau in Europa de est si a aparut ca raspuns la nevoia de a conserva laptele peste cele cateva ore care urmau mulsului. Astfel a inceput aventura descoperirii nenumaratelor avantaje nutritionale si medicale pe care le deţine.
Coagularea laptelui a fost, desigur, descoperita absolut din intamplare. in foarte multe ţari, Grecia, Turcia, Mongolia sau India, consumarea iaurtului face parte din tradiţie, dar incepand cu anii '20 ai secolului al XX-lea, iaurtul se raspandeste si in Europa Occidentala. Cuvantul iaurt, care vine din limba turca, youghurmak insemnand "a ingrosa", este utilizat in mod curent, atat in America de Nord-yoghurt, cat si in Europa si desemneaza versiunea moderna a laptelui prins de altadata.
In societatea moderna, omul este asaltat in fiecare zi de ritmul cotidian impus de schimbarile tot mai dese intervenite in evoluţia societ ii. Poluarea, stresul, intensele solicitari zilnice conduc inevitabil la o scadere a rezistenţei organismului, acesta fiind tot mai expus si mai vulnerabil. Astfel, inevitabil, apar intrebari referitoare la menţinerea sanat ii si protejarea organismului. Acestea sunt intrebari pe care fiecare persoana si le pune, chiar daca nu le formuleaza in mod explicit.
Referat Iaurtul - comportamentul consumatorului
label
Referate
calendar_month
2009-12-14, 00:00
autorenew
2025-09-29, 16:57
history_edu
studentie.ro