Civilizatia si cultura bizantina s-au constituit ca o "sinteza a tuturor elementelor politice, religioase, intelectuale ale lumii antice in declin: traditia latina, elenism, crestinism, cultura orientala". De-a lungul unei perioade de peste unsprezece secole, in timp ce Occidentul traia o epoca de dezagregare, construindu-si apoi cu greu o noua cultura si civilizatie, Imperiul Bizantin si-a creat o monarhie absoluta si o administratie puternic centralizata, a conservat traditiile clasice - cultura greaca si dreptul roman - carora le-a integrat elemente orientale si si-a extins actiunea civilizatoare si culturala in tarile Europei sud-estice si rasaritene devenind in felul acesta o componenta importanta a culturii medievale europene in totalitatea ei si singurul stat civilizat din Europa Evului Mediu timpuriu.



In prima perioada a istoriei sale (330-610) caracterul civilizatiei si culturii bizantine este prevalent latin. Este perioada asa numitei diglosii greco-latine: latina era limba statului, a civilizatiei, in timp ce greaca era limba culturii.
Este o perioada tipic de tranzitie: in primele sale secole istoria Bizantului este de fapt istoria jumatatii rasaritene (Pars Orientalis) a Imperiului roman, dupa impartirea hotarata de Teodosius I, in 395. in 330, Constantin cel Mare inaugurase noua capitala a Imperiului, mutata pe malul Bosforului, un oras nou construit pe locul anticului Byzantion - fondat de colonistii greci din Megara in secolul al VI-lea i.e.n. - caruia, in cinstea imparatului fondator i se va spune Constantinopol, dar al carui nume oficial era Noua Roma. Alegerea locului era geniala; prin pozitia sa geografica, situata in centrul Imperiului roman, noua capitala prezenta cele mai mari avantaje economice si strategice, - controland drumurile comerciale cu Orientul, dispunand eficient granitele Imperiului contra atacurilor persilor, ale popoarelor migratoare din stepele Rusiei si, mai tarziu, ale arabilor.