Despre infractiuni si pedepseCartea lui Cesare Beccaria care afirma ridicarea omului impotriva violenteisi sistemului inchizitorial, care deschidea caile catre o lume noua, a ramas pna astazi o lucrare vie, atragatoare, patrunsa de o calda umanitate, orientata de o meditatie generoasa si nobila, cu virulenta de pamflet indemascarea tarelor trecutului.Cesare Beccaria si-a scris opera principala in a doua jumatate a secoluluial XVIII-lea, in conditiile dezvoltarii iluminismului italian.in cartea sa, Cesare Beccaria ar vrea ca legile sa-si gaseasca originea inratiune. Scopul prim al legilor este de a asigura ,,cea mai mare fericire raspndita la cei mai multi" (la massima felicita nel maggior numero).Acela care, in finalul cuvntului Catre cititor, se autodefineste ca ,,un pasnic iubitor al adevarului", nu considera ratiunea de stat ca fiind superioara intereselor individuale ale persoanei umane. Pentru Beccaria,statul este totalitatea indivizilor si binele statului trebuie sa coincida cubinele cetatenilor care il alcatuiesc. Aceste concluzii se desprind cuclaritate din citatul urmator si care sintetizeaza scopul lucrarii: ,,Moartea esteoare o pedeapsa cu adevarat utila si necesara pentru siguranta si buna ordine a societatii? Tortura, chinurile sunt oare juste, si ating ele scopul pecare si-l propun legile? Care este cel mai bun mijloc de prevenire a infractiunilor? Aceleasi pedepse unt oare deopotriva utile in toate timpurile? Ce influenta au ele asupra moravurilor? Aceste probleme merita safie dezlegate cu acea precizie geometrica, careia nu-i pot rezista ceata sofismelor, elocventa seducatoare si indoiala sfioasa. Daca n-as avea altmerit dect acela de a fi cel dinti care a prezentat Italiei, cu o claritate maimare si mai convingatoare, ceea ce alte natiuni au indraznit sa scrie si incepsa practice, ma voi considera fericit; dar daca, sustinnd drepturile oamenilorsi ale adevarului de neinvins, as contribui la smulgerea din spasme si dinchinurile mortii a vreunei victime nenorocite a tiraniei sau a ignorantei, deopotriva de fatale, binecuvntarile si lacrimile unui singur nevinovat,frematnd de bucurie m-ar mngia de dispretul oamenilor".in acest act de acuzare a legislatiei existente pe atunci care este cartea luiBeccaria, se demasca cruzimea legilor, inumanitatea procedurilor, arbitraruljudecatorilor. Dupa Beccaria, determinarea delictelor si a pedepselor trebuie sa fie codificate cu o precizie geometrica. Stabilirea gravitatii unuidelict trebuie facuta dupa importanta prejudiciului social cauzat. Beccaria seridica violent impotriva acelora care confunda ideea de justitie cu asprimeasi cu salbaticia, impotriva sistemului inchizitorial si torturii, cea mai inumanaramasita a barbariei. Dupa cum el se ridica si impotriva pedepsei cu moarteade care se serveau adesea si in mod arbitrar stapnitorii timpului pentru oprimarea libertatilor individuale, argumentnd ca ideea inchisorii pe viata,deci pedeapsa perpetua este mai greu de acceptat si de indurat dect ideeamortii, pedeapsa intr-adevar capitala, dar instantanee. Dar acest capitol, celmai important de altfel al lucrarii lui Beccaria, ii ofera posibilitate autorului dea construi un extraordinar rationament, imaginndu-se pe el insusi in loculinfractorului.in paragraful despre Furturi, Beccaria va arata clar ce considera el a fiizvorul nedreptatii sociale. El scrie: ,,Furtul nu este, de obicei, dectinfractiunea mizeriei si a disperarii, infractiunea savrsita de acea partenenorocita a omenirii careia dreptul de proprietate nu i-a lasat dect simplaexistenta".Lucrarea lui Beccaria anticipeaza cuceririle dreptului modern, aplicnd ideiumanitare si rationale, relevnd importanta prevenirii delictelor, cernd un mai mare respect pentru drepturile acuzatului, abolirea torturii si a pedepsei cu moartea si aratnd ca esentiala in aplicarea pedepsei trebuie safie estimarea vatamarii provocata de delincvent societatii si nu att individului lezat.Beccaria creeaza, distrugnd; el loveste in temeliile dreptului material siprocesual penal feudal, surpndu-le si, atacnd, fixeaza totodata principiileunui drept nou, asezat pe alte baze.Dreptul penal feudal, asa cum il aflam in cea de-a doua jumatate a secoluluial XVIII-lea, atunci cnd Beccaria isi elaboreaza lucrarea, este produsul uneilungi evolutii istorice. Sistemul incriminarilor si pedepselor sale, ca si sistemul procesual corespunzator, fusesera faurite si se dezvoltasera treptat,in mare masura necodificat, sub influenta obiceiurilor, a dreptului roman si acelui canonic, a unor acte legislative izolate si, in sfrsit, ca rod al comentariilor unor juristi din secolele anterioare.in perioada in care a avut loc dezvoltarea feudalismului, in care senioriirealizau in intregime toate functiile puterii de stat pe teritoriul domeniului lor,fiecare mare latifundiar dispunea de un aparat propriu de infaptuire a justitieisi a administratiei; in aceasta perioada, de maxima dezvoltare a relatiilorfeudale, in care nu existau legaturi economice dezvoltate intre diverseleregiuni ale tarii, iar coeziunea dintre diferitele ducate, comitate, baronate etc.,era foarte slaba, ca si puterea regala, izvorul principal al dreptului, inclusivcel penal, era cutuma, obiceiul.Pe lnga instantele laice, existau separat instantele ecleziastce, cu o largacompetenta jurisdictionala; ele cercetau un mare numar de cauze, nu numaicivile, dar si penale, privind att pe clerici ct si pe laici.in secolul al XVI-lea incepe in Europa occidentala descompunerea feudalismului. in aceasta perioada apare, ca izvor principal al dreptului penal,legea. in perioadele anterioare au fost adoptate putine legi cu caracter penal.Exceptie face numai Italia, ale carei orase, bucurndu-se de o situatie geografica favorabila, cunoscusera, inca din secolele anterioare, o maredezvoltare a comertului si a meseriilor, se eliberasera de dominatia seniorilorfeudali si devenisera orase-state, cu o forma de guvernamnt republicana;in aceste orase, centre economice, au fost elaborate importante legi cudispozitii penale.Beccaria si-a scris opera in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in conditiile dezvoltarii iluminismului si a filosofiei materialiste. Pleiada degnditori iluministi ai acestei epoci era purtatoarea unor idei si teorii avansate,care reflectau interesele fortelor de clasa noi, ce apareau atunci pe arenapolitica. Aceste idei si teorii isi aveau izvorul in noile conditii ale vietiimateriale a societatii si oglindeau cerintele nou aparute ale vietii sociale.Pentru Beccaria, ca si pentru majoritatea filosofilor din secolele XVII-XVIII,originea dreptului de a pedepsi rezida in contractul social. Teoria contractului social care, aplicata dreptului penal, se bazeaza pe ideea casocietatea exercita dreptul de a pedepsi, in virtutea unei delegatii ce i-a fostdata de membrii ei, se infatiseaza sub trei forme. intr-o prima forma, dreptul de a pedepsi ar fi dreptul de aparare, care apartine indivizilor si pe care acestia l-ar fi cedat in momentul intrarii lor in societate; intr-o a doua forma,dreptul de a pedepsi ar consta in dreptul natural al indivizilor de a aplica opedeapsa agresorilor si pe care ei, consimtind sa traiasca in societate l-ar fitransmis acesteia; in fine, intr-o ultima forma, indivizii, intrnd in societate,nu numai ca ar fi cedat societatii dreptul lor natural de aparare si de aplicare apedepselor, dar chiar i-ar fi acordt dreptul de a-i pedepsi, in cazul in care arincalca legile asociatiei stabilie prin pactul social. Hobbes, Locke, Rousseau dadusera inaintea lui Beccaria originea dreptuluisocietatii de a pedepsi din contractul social.Beccaria, de asemenea, vede originea societatii in intelegerea liber-consimtita a indivizilor, care, ,,satui de a trai intr-o continua stare derazboi si de a se bucura de o libertate devenita nefolositoare", pentru adobndi siguranta si linistea, s-au unit in societate, convenind sa sacrifice inmod reciproc o parte din libertatea si drepturile lor in interesul tuturor;suveranitatea natiunii nu este dect o insumare a acestor parti.Doua conceptii fundamentale, fiecare cu diverse variante, se mannifestau ingndirea juridica penala la jumatatea secolului al XVIII-lea: una, legnd legeaomeneasca de cea divina, vedea in pedeapsa o retributie juridica a greselii,scopul ei, de ordin moral, fiind restabilirea ordinii prin ispasire; cealalta vedea in dreptul de a pedepsi o simpla fictiune defensiva a societatii inscopul conservarii sale.Dreptul de a pedepsi, se sustine, in esenta, in prima conceptie, se bazeazape ideea de expiatiune sau de justitie absoluta. Infractiunea este un rau caretrebuie ispasit pentru ca este drept, este just ca acela care a facut un rau sa-si ia rasplata meritata. Pedeapsa se aplica pentru a pedepsi, deci pentrufapta comisa si nu pentru prevenirea savrsirii unor fapte asemanatoare;acest rezultat, daca se produce, este o urmare indirecta a pedepsei si in afarapreocuparilor legii penale. Pedeapsa este, cu alte cuvinte, propriul sau scop.O data aplicata si executata , scopul ei este stins: raul a fost rasplatit cu altrau; alt rezultat nu se urmareste. Acest principiu ne aminteste de legea talionului (razbunarea limitata), lege din perioada juridica, lege potrivit careiacel care a facut un rau va suferi si el, la rndul sau, un rau legal, aceastaidee fiind exprimata plastic in antichitate prin expresia ,,ochi pentru ochi sidinte pentru dinte". in acest fel, in raport cu diferitele variante aloe aceteiconceptii, se repara insulta adusa divinitatii, se realizeaza purificarea sufleteasca a infractorului, ori, in sfrsit, se da satisfactie justitiei absolute,care cere ca vinovatul sa sufere un rau proportional celui pricinuit.Dreptul de a pedepsi se sustine, in esenta, in cea de-a doua conceptie, sebazeza pe ideea de utilitate sociala. Pedeapsa avea un rol preventiv, aceastafiind aplicata pentru a nu se mai comite alte infractiuni in viitor. Beccaria nu vede ratiunea pedepsei in infractiunea insasi, nu considera pedeapsa ca o ispasire si nu priveste dreptul penal, in general, ca unansamblu de sanctiuni ale ordinii morale. Ispasirea presupune cunoastereaprofunda a aspectelor interne ale faptei, nu numai a celor externe; or, cumijloacele sale de investigatie, omul nu este in stare sa descopere nuanteleculpabilitatii, sa ia cunostinta de framntarile constiintei si sa stabileasca ojusta echivalenta intre gravitatea greselii comise si intinderea ispasirii. Deaceea, legea morala nu poate constitui o masura a delictului si a pedepsei.,,Gravitatea pacatului depinde de rautatea de nepatrund a inimii. si aceasta n-o pot afla fiintele limitate dect prin revelatie. Cum se va porni deci de la eapentru a stabili norma de pedepsire a pacatului?"Fundamentul dreptului penal este folosul obstesc. Daca exista o justitiedivina si una umana, daca deci pedeapsa umana este in afara justitiei divine,neavnd nimic divin, atunci scpul ei nu poate fi dect social-utilitar: acela dea apara societatea nascuta din contract. Daca societatea este cu adevaratlegitima, si Beccaria deduce legitimitatea ei din contractul social, atunci eaare, in mod necesar, si dreptul de a pedepsi; acest drept, care isi gasesteizvorul in insasi existenta societatii, nu se exercita in scopul razbunarii, ci inacela al conservarii ordinii sociale, in scopul ocrotirii persoanelor si bunurilor, al apararii linistei publice: ,,Numai necesitatea a facut ca, din ciocnirea pasiunilor si din infruntarea intereselor sa se nasca ideea de folosobstesc, care este baza justitiei umane".Doar folosul obstesc, interesul general, binele tuturor justifica represiuneapenala; de aceea, dreptul penal nu poate fi pus in slujba unor intereseindividuale. Pedeapsa nu poate viza deci dect acele fapte care lovesc inexistenta societatii insasi, in interesele sale comune sau in sigurantamembrilor ei.Din moment ce folosul obstesc este criteriul represiunii penale, inseamna canu sunt justificate dect acele pedepse care apar indispensabile ocrotiriiintereselor generale ale societatii; ceea ce excede acestei necesitati,impunnd suferinte inutile, ca o expresie a fortei brutale, este irational sinelegitim.Cu toate ca respinge doctrina justitiei absolute, pentru ca nu explica in modsatisfacator nici scopul, nici cerintele pedepsei, Beccaria nu exclude moraladin sistemul sau. Fundamentul dreptului de a pedepsi este, deci, interesulgeneral, necesitatea conservarii sociale, dar finalitatea represiunii nu poate finiciodata in afara exigentei moralei. Punnd la baza justitiei penale ideea folosului obstesc, Beccaria neagalegilor atunci in vigoare aptitudinea de a servi intregii societati. Legile - expresie a vointei unei minoritati dominante - sunt ,,dictate din lacomie de catre cei puternici si suportate de catre cei slabi"; de aceea, ceamai mare parte dintre ele nu sunt dect ,,privilegii, adica un tribut al tuturorain folosul ctorva". intotdeauna a fost asa; in toate timpurile legile ,,i-aufavorizat pe cei putini si i-au lovit pe cei multi". Iar aceasta constatare iismulge un strigat de violent protest; in gura autorului unui furt el pune acestecuvinte, care suna ca un rechizitoriu impotriva oricarei ornduiri bazate peexploatare si a dreptului ei: ,,Ce fel de legi sunt cele pe care trebuie sa lerespect eu, legi care lasa o distanta asa de mare intre mine si cel bogat? Elimi refuza un gologan pe care i-l cersesc, si se sustrage, poruncindu-mi safac o munca pe care n-o cunoaste. Cine a facut aceste legi? Niste oamenibogati si puternici care niciodata n-au binevoit sa viziteze mizerabilelecolibe ale celor saraci, care niciodata n-au impartit o pine mucegaita inmijlocul nevinovatelor suspine ale copiilor lor infometati si al lacrimilor sotiei".Beccaria nu da nicaieri o definitie completa a infractiunii; conceptia sa asupraacesteia poate fi insa dedusa din unele din referirile sale la masura infractiunii, la legalitatea incriminarii si la diferitele tipuri particulare deinfractiuni.Infractiunile, arata Beccaria, consecvent conceptiei sale asupra fundamentului dreptului de a pedepsi, sunt ,,actiuni potrivnice bineluipublic"; ele sunt fapte ce aduc atingere acelor interese generale care, dupacum am vazut, constituie obiectul ocrotirii penale.Conceptia lui Beccaria are limitele sale. El ajunge sa priveasca infractiunea insine insasi ca o entitate juridica abstracta, desi vede ca ,,asemenea dreptului,infractiunea, adica lupta individului izolat impotriva relatiilor dominante, nurezulta nici ea din arbitrarul pur", ca, ,,dimpotriva, ea isi are radacinile in aceleasi conditii ca si dominatia existenta".Prea preocupat de apararea individului abstract, Beccaria nu coboara indomeniul realului, acolo unde se afla individul concret. Individualismul setransforma, astfel, intr-un instrument impotriva individului. Persoanainfractorului dispare in spatele infractiunii.Teoria pedepsei este, fara indoiala, partea cea mai importanta a doctrinei luiBeccaria, nu numai pentru contributia sa, aprope imediata, la umanizareadreptului penal o data cu consacrarea principiilor formulate de el in legislatia pozitiva, ci si pentru ca aceste principii nu au incetat sa fie actuale.Iata-le, infatisate succint:Primul principiu: legalitatea pedepselor.Arbitrarului dreptului feudal, cu pedepsele sale nu numai crude, dar si lasate,foarte adesea, la bunul plac al judecatorilor, Beccaria ii opune cea mai stricta legalitate a pedepselor. ,,Numai legile pot stabili pedepseleprivitoare la infractiuni..." ; ,,...o pedeapsa care depaseste limita fixta de legiinseamna o pedeapsa justa plus o alta pedeapsa". Judecatorii nu pot aplica deci alte specii de pedeapsa dect cele prevazute de lege pentru faptasavrsita si nu pot fixa pedepsei lese o alta intindere sau un alt mod de executare dect cele de asemenea stabilite prin lege (,,nulla poena sine lege",adica nu exista pedeapsa fara lege). Sistemului pedepselor arbitrare, Beccariaii substituie astfel sistemul pedepselor legale.Al doilea principiu: egalitatea pedepselorLegea trebuie sa prevada aceleasi pedepse pentru toate persoanele vinovatede aceeasi infractiune, indiferent de conditia sau situatia lor sociala.Pedepsele ,,trebuie sa fie aceleasi pentru primul si pentru ultimul cetatean";nobilul sau cel bogat nu trebuie ,,sa se teama mai putin dect altii cnd evorba de a viola conventiile care l-au rdicat deasupra acestora". Aplicarea legii trebuie sa se faca fara discriminari de orice natura: clasa sauconditie sociala, sex, nationalitate, religie. O observatie se impune totusi: egalitatea legala a pedepselor, adicastatornicirea in abstract in lege, a unor pedepse egale pentru fiecareinfractiune abstracta, indiferent de persoana faptuitorului, nu inseamnaniciodata o egalitate reala. Infractorii resimt in mod diferit consecinteleaceleiasi pedepse, in raport de situatia sociala, de starea materiala sau deinsusirile lor fizice ori psihice individuale. Beccaria pare a-si fi dat el insusiseama de aceasta realitate: ,,...egalitatea pedepselor nu poate fi dectexterioara, ele fiind, in realitate, deosebite pentru fiecare individ...". Oegalitate, in oarecare masura reala, nu poate fi obtinuta dect pe calea individualizarii pedepselor de catre judecatori, dar Beccaria nu recunoastejudecatorilor un asemenea drept.Al treilea principiu: personalitatea pedepselor.Numai cel vinovat de savrsirea infractiunii poate fi pedepsit; pedeapsa aplicata infractorului nu trebuie sa atinga alte persoane. Nu poate exista raspundere penala pentru fapta altuia.Al patrulea principiu: moderatia pedepselor.Pedepsele trebuie sa fie moderate, pentru ca scopul lor ,,nu este de a lovi ofiinta sensibila, nici de a desfiinta o infractiune care a fost savrsita", ci,,acela de a-l impiedica pe infractor sa aduca concetatenilor sai noiprejudicii si de a-i abate pe altii de la savrsirea unor fapte asemanatoare" ;or, pentru ca o ,,pedeapsa sa aiba efectul dorit este de ajuns ca suferintapricinuita de pedeapsa sa depaseasca beneficiul pe care il aduce infractiunea... Tot ce intrece aceasta masura e deci inutil si, ca atare, tiranic".Trebuie alese, deci, nu numai ,,acele pedepse", dar si ,,acea metoda de a fiaplicate", care, ,,pastrnd proportia, vor face o impresie ct mai puternica sict mai durabila asupra sufletelor oamenilor si ct mai putin chinuitoare asupra corpului vinovatului". in legatura cu calitatea pedepselor, Beccaria considera contrare principiuluipus de el: confiscarea si, mai ales, pedeapsa cu moartea.Nimeni pna la el nu contestase inca legitimitatea pedepsei cu moartea.Ctiva gnditori, ca Platon, Quintilianus, Alfons de Castro, Thomas Morus,pledasera, este adevarat, izolat, fie pentru abolirea ei, fie pentru restrngereaaplicarii sale, dar nici unul nu afirmase ca ea ar fi nelegitima si nu reusise sadetermine o miscare in acest sens. Beccaria sussine, mai inti, ca pedeapsa cu moartea nu este legitima, deoarece omul, nefiind indrituit sa dispuna de propria lui viata, niciodatan-a putut ceda societatii dreptul sau la viata sau consimti la stirbirea lui princontractul social. Acest argument a fost amplu combatut. S-a aratat astfel ca,desi libertatea este un drept tot att de inalienabil ca si viata, Beccaria, incontradictie cu sine insusi, considera legitima pedeapsa privatiunii de libertate. Kant, discutnd argumentarea lui Beccaria, o califica drept sofism si gresitainterpretare a dreptului. Filosoful german, admitnd ideea contractului social,observa ca nimeni nu sufera o pedeapsa, oricare ar fi ea, fiindca a consimtit anticipat la aceasta, ci pentru ca a voit actiunea pedepsibila, ,,cacinu este pedeapsa cnd cineva gaseste ceea ce voieste, si e cu neputintaca cineva sa voiasca sa fie pedepsit...". ,,Prin contractul social, fiecare sesupune dinainte oricarei legi necesare mentinerii societatii si, prin urmare, legiipenale".Al cincilea principiu: inevitabilitatea si promptitudinea pedepsei.Efectul preventiv, care este scopul legii penale, depinde mai mult de certitudinea pedepsei dect de severitatea sistemului represiv; ceea ceslabeste constrngerea psihologica pe care o exercita pedeapsa este nu moderatia acesteia, ci speranta de a o putea evita: ,,Una dintre cele maiputernice frne ale infractiunilor nu este cruzimea pedepselor, ciinevitabilitatea lor". ,,Certitudinea unei sanctiuni, desi moderata, va faceintotdeauna o impresie mai puternica dect frica produsa de alta mai grozava, unita cu speranta impunitatii".Al saselea principiu: proportia dintre infractiuni si pedepse.,,Trebuie sa existe o proportie intre infractiuni si pedepse". Daca pentrudoua infractiuni care vatama societatea in mod inegal s-ar stabili pedepseegale, pe de o parte ,,oamenii nu vor intmpina un obstacol mai puternic insavrsirea infractiunii mai grave, daca de aceasta este legat un avantaj maimare", iar, pe de alta parte, nu se va mai ,,face nici o deosebire intre acesteinfractiuni" si se vor ,,distruge sentimentele morale".Beccaria a inteles, in mod just, ca fenomenul infractional nu poate fi combatut numai prin pedepse. El a inteles, de asemenea, importanta precumpanitoare a masurilor sociale, economice si educative in lupta impotriva criminalitatii. Nu se poate nega, pe de alta parte, nici caracterulprogresist, nici utilitatea unora din masurile propuse de el. Dar Beccaria nuvede limitele eficientei acestui complex de masuri si crede, in mod eronat, caele sunt suficiente pentru prevenirea infractiunilor.Opera lui Beccaria, care propovaduia o lume noua, o ridicare deasupraomului a brutalitatii, nu putea sa nu produca emotii puternice si generale; eainfatisa oarecum ,,programul de revendicari al spiritului de umanitate inmateria dreptului penal. Ideile sale fundamentale, introducerea umanitatii inlegea penala si apararea drepturilor omului in persoana acuzatilor, exprimau cele mai profunde aspiratii ale constiintei umane.Delicventa este un fenomen social care continua sa se manifeste in societate,determinnd implicatii diverse, care obliga la studiul naturii frecventei siconsecintelor sale, a cauzelor si conditiilor in care se produce, al tratarii siprevenirii sale.Existenta sociala a omului a creat necesitatea de a-si adapta comportamentul la nevoile societatii, reglementate prin legi si morala, adaptare care se realizeaza de-a lungul perioadei de dezvoltare, prin instructie si educatie,prin permanenta influenta a factorilor de mediu si prin autoeducatie.BIBLIOGRAFIE:Cessare Beccaria , ,,Despre infractiuni si pedepse",Editura stiintifica, Bucuresti, 1965