Este o mica insula deluroasa triunghiulara, cu laturile de 16,18 si 24 km lungime, de origine vulcanica, despadurita, situata in Oceanul Pacific la 27 grade sud de ecuator si la 3600 km de coasta statului Chile. Insula - cu forma de triunghi - are 63 de mile patrate si la 1500 de picioare se inalta un vulcan stins. La inceputul anilor '50 exploratorul norvegian Thor Heyerdahl (faimos pentru calatoria Kon-Tiki) a popularizat ideea ca aceasta insula, numita de catre localnici Rapa Nui, a fost locuita initial de indieni din America de Sud, care aveau o civilizatie avansata. Cercetarile arheologice, etnografice si lingvistice au dovedit ca nu asa stau lucrurile. Astazi este recunoscut faptul ca locuitorii Insulei Pastelui sunt polinezieni, veniti in jurul anului 380-400 d.Ch., probabil din Insulele Marchize sau Insulele Societatii. La momentul sosirii lor, insula avea foarte multe paduri, populate de multe specii de pasari tipice pentru zona Pacificului. In timp de cateva secole, intreaga viata salbatica a insulei a fost distrusa de modul de viata al locuitorilor ei.



Numarul initial de colonisti a fost estimat la mai putin de 100 si se presupune ca au ajuns pe insula intamplator cu cateva barci (canoe). Din cauza bogatiei de hrana (pasari, peste) populatia a crescut rapid dand nastere unei culturi artistice si religioase deosebite. Din cauza cresterii populatiei, insula si-a pierdut capacitatea de regenerare, ajungand intr-un stadiu avansat de degradare. Se presupune ca in jurul anului 800 padurile erau deja insuficiente. Padurile erau foarte importante pentru locuitori: erau folosite drept combustibil, pentru constructia de case si barci de pescuit, pentru transportarea imenselor statui de piatra. In jurul anului 1400 padurile erau in intregime taiate si solul pana atunci bogat a inceput sa se erodeze. Populatia de pasari aproape ca disparuse. S-a ajuns astfel la prima foamete, apoi s-a instalat canibalismul si haosul. Intre 1700 si 1864 unele statui au fost daramate si pangarite.