Programarea orientata-obiect
In programarea orientata-obiect un sistem informatic este privit ca un model fizic de simulare a comportamentului unei parti din lumea reala sau conceptuala. Acest model fizic este definit prin intermediul unui limbaj de programare si el se concretizeaza într-o aplicatie ce poate fi executata pe un sistem de calcul.
Obiectele sunt elemente cheie ale programarii orientate-obiect si ele reprezinta entitati individuale reale sau abstracte cu un rol bine definit în contextul unui sistem. Un obiect are o identitate, o stare si un comportament. Tot ceea ce obiectele cunosc (starea) si pot efectua (comportamentul) este exprimat prin intermediul unor multimi de proprietati (sau atribute) si operatii (sau metode). Astfel, starea unui obiect este data de valorile proprietatilor acestuia la un moment dat. Operatiile sunt proceduri sau functii care permit modificarea acestor valori si implementeaza comportamentul obiectelor.
Aplicatiile orientate-obiect sunt compuse dintr-o multime de obiecte care interactioneaza si comunica între ele prin intermediul mesajelor. Un mesaj reprezinta o cerere adresata unui obiect de a executa o anumita operatie. Mesajul este compus din trei elemente distincte: identitatea obiectului caruia îi este adresat mesajul, numele operatiei care se doreste a fi executata si o lista de parametri necesari executarii operatiei. Aceste trei informatii sunt suficiente pentru ca un obiect care receptioneaza un mesaj sa poata executa operatia dorita. Mecanismul transmisiei de mesaje permite prin urmare comunicarea între obiecte aflate în contexte (sau procese) diferite sau pe diferite sisteme de calcul.
Referat Introducere in programare orientata-obiect, mediul Visual C++, biblioteca de clase MFC
label Referate calendar_month 2002-11-14, 00:00 autorenew 2025-09-29, 16:55history_edu gaby









