Acum cateva mii de ani primii oameni de stiinta au inceput sa puna intrebari despre fiziologia vietii, de exemplu "cum sunt creati copii?"
Era in jurul anului 350 i.Hr. In Grecia Antica cand Aristotel a incercat sa raspunda la aceste intrebari. El a spart cateva oua de gaina pentru a observa anatomia interiorului. El a ajuns la concluzia corecta ca acea parte minuscula a oului se va dezvolta in cele din urma in ceva mult mai mare. Din nefericire nu toti din antichitate au aderat la aceasta concluzie.
Roman Secena anunta ca spermatozoidul pornea cu cate un om intreg in el. Asta insemna ca celulele nu trebuiau sa se combine pentru a crea organele si pilozitatile deoarece ele existau deja. Dintr-un motiv straniu, toti credeau in teoria lui Secena, chiar daca era o teorie gresita.



In 1609, primele microscoape erau inventate iar oamenii de stiinta puteau observa celulele, nucleele si modul in care celulele se divid singure in reproducere.
Totusi ideea lui Secena a fost considerata ca valida pana spre sfarsitul sec. XIX cand oamenii de stiinta au descoperit ca un singur ou fertilizat se dezvolta intr-un organism viu complet format din milioane si milioane de celule. Aceste cunostinte au ridicat si mai multe intrebari: "cum le cresc copiilor nasurile?", "dece seamana progeniturile unui organism viu seamana cu parintii?", "de unde stie oul in ce sa creasca?"
Singurele raspunsuri pe care le-au dat oamenii de stiinta a fost tehnica camuflajului si asimilarea sangelui. Din nefericire adevaratele raspunsuri erau mult mai mici si de partea moleculara a lucrurilor, lucruri pe care oamenii de stiinta nu le cunosteau inca.