In filozofia postrenascentista, contaminata de tendinta irepresibila catre specializare - un efect al scientismului dominant in epoca moderna – sunt rare cazurile in care acelasi autor reuseste sa aseze simultan baze ale unor intregi traditii de gandire in campuri teoretice ( complet ) distinc- te : situatia de parinte fondator al mai multor paradigme intelectuale diferite este o exceptie. Printre putinii privilegiati care au realizat acest tur de forta se numara, alaturi de KANT, si filozoful englez John Locke,care a trait cu un secol inaintea marelui ganditor german.

Locke este figura emblematica a trei mari traditii de gandire aflate in centrul spiritualitatii epocii moderne.In campul filozofiei cunoasterii, el este intemeietorul empirismului matur. Fara a fi initiat gandirea empirista moderna ( ceea ce facusera Francis Bacon si Thomas Hobbes ), Locke a devenit reprezentantul ei cel mai insemnat si mai tipic : atunci cand este vorba de marea disputa empirism-rationalism, istoria filozofiei de refera in primul rand la Locke si, respectiv, Descartes, personalitatile tutelare ale celor doua curente antagonice, care nu rivalizau ca simple doctrine gnoseologice, ci ca veritabile paradigme de rationalitate alternative.