Problema clasificarii lacurilor nu este noua; ea a stat in atentia cercetatorilor inca de la primele investigatii facute asupra acestora . Aceste clasificari au fost facute de diversi specialisti, de obicei, dupa diferite aspecte ca : originea depresiunii lacustre - de geologi si geografi; regimul hidric (permanente si temporare, sau cu scurgere si fara scurgere – inchise) – de geografi si ingineri; regimul termic (lacuri polare, temperate si tropicale dupa F. A . Forel)- de biologi si geografi; gradul de mineralizare si compozitia chimica (dulci, salmastre si sarate sau hidrocarbonatate, sulfatate si clorurate) – de chimisti si geografi; potentialul trofic (oligotrofe si eotrofe) – de biologi; pozitia geografica in diferite unitati de relief (de munte, podis, campie, litorale etc.) – de geografi.



Aceste criterii se refera la lacurile naturale, dar sa nu uitam ca suntem in epoca cand arterele hidrografice se transforma literalmente intr-o salba de lacuri asa-numitele “lacuri in cascada ,, . Chiar si lacurile naturale sunt influentate, modificate si dirijate in interesul omului. in aceste conditii, pentru lacurile antropice se ia drept criteriu de clasificare scopul pentru care au fost construite (hidroenergie, alimentare cu apa potabila sI industriala, irigatii, piscicultura, agrement, balneoterapeutica, decantarea reziduurilor, flotarea minereurilor etc.) dimensiunea, adica volumul de apa acumulat .
Necesitatea unei ordonari a informatiilor adunate asupra lacurilor s-a impus de la inceputul aparitiei limnologiei . Clasificarile unilaterale sunt utile atunci cand se analizeaza un anumit aspect al lacurilor, dar gasirea unor criterii pentru tipizarea, pentru stabilirea tipurilor lacustre complexe, limnologice, a preocupat nu numai pe limnologi dar si pe geografi cu o viziune globala asupra fenomenelor ce se petrec pe planeta noastra .