Istoria Parisului ar putea sa inceapa ca intr-o poveste foarte obisnuita: a fost odata ca niciodata o insula …. In realitate insa au fost mai multe insule. Chiar cateva sute de insule, daca este sa credem in pofta de vorba a pergamentelor vremii. Cateva sute de insule care se insirau de-a lungul Senei – mai larga decat acum si mai adanca, desigur – asemenea unei flotile. Erau insule tinere, sanatoase si insorite, dar cu toate acestea numai una din ele, cea mai mare, era locuita cu adevarat. Aceasta insula se numea Lutetia. Locuitorii ei erau mai ales pescari.

La razboi cu alte neamuri nu-i prea ducea gandul pentru ca insula lor era bogata si ceea ce nu se gasea pe ea se gasea prin imprejurimi, apele Marnei si ale Oisei urcind pana la granele si viile vecinilor care le schimbau cu draga inima pentru legume si peste. Aparati in caz de nevoie de bratele Senei, care ii ocroteau cu apele lor, punanad in calea celor cu ganduri potrivnice de pe mal o stavila greu de trecut si usor de aparat, locuitorii acestei corabii de pamant au ajuns fara prea multe impotriviri ale vremii in pragul anului 53 dinaintea erei noastre cand Cezar a supus intreaga Galie, locotenentului sau Labienus revenindu-i menirea de a-l umili pe localnicul Camulogene, un fel de Decebal al parizienilor.