In cadrul evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de "momentul Rebreanu". Prozatorul continua si adanceste cercetarea societatii romanesti, in traditia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici si M. Sadoveanu, printr-o vasta documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica. El are contingenta in fiecare, dar se diferentiaza de ei in chip radical. De Slavici si de Sadoveanu il apropie orientarea predilecta catre lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea scenelor de masa.

Ne aflam in fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta viata in complexitatea ei sociala si psihologica. Rebreanu constiinta mai framantata, ramane la romanul fresca sociala, palpitand de dramatism. in aceasta directie a vastelor constructii epice, cu caracter obiectiv, si in orientarea romanului psihologic pe fagas realist sta principala contributie a lui Rebreanu, care face din el creatorul romanului modern in literatura romana. Pe aceasta baza se situeaza si locul lui eminent intre romancierii europeni ai problematicii taranesti si ai cazurilor de constiinta.