In Evul Mediu natura nu mai prezenta nici un interes pentru oameni, tot interesul lor a fost indreptat spre o realitate invizibila care este divinitatea.
In Renastere omul se intoarce din nou spre propriile lui puteri intelectuale si materiale, apleand la traditiile culturii clasice greco-romane si devine centrul naturii pe care o observa. El poate sa inteleaga aceasta natura si s-o stapaneasca si prin aceasta s-a descoperit pe sine.
Gandirea Evului Mediu era dominata de polaritatea Dumnezeu-om, dar gandirea Renasterii era dominata de noua polaritate om-natura.

Aceasta noua orientare culturala, care este Umanismul, ia o mare amploare in Renastere –epoca liberalizatoare inceputa in Italia.
Caracteristicile sau opozitia dintre Umanismul renascentist (conceptie optimista despre om, mod de actiune care decurge din aceasta conceptie si care militeaza pentru dezvoltarea libera a personalitatii umane) si Scolastica (cultura Evului Mediu insemnand si ceea ce se invata pe de rost sau ceea ce se refera la probleme pur verbale) este o lupta acerba impotriva autoritatii si traditiei filosofice, incorporate in aristotelism. Aristotel intemeietorul logicii sustine ca legile si formele logice isi au baza in realitatea obiectiva.