Am vazut ca poezia lui Lucian Blaga nu poate fi perceputa fara a cunoaste conceptele filozofice ale filozofului Blaga.
Punctele de contact dintre cele doua domenii apar nu atat ca rezultat al unei circulatii de idei dintr-un plan intr-altul, cit mai degraba ca manifestari independente ale aceluiasi mod de a intelege universul.
Ilustrativa in acest sens este poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii cu care se deschide volumul de debut "Poemele luminii" din 1919. Aceasta poezie este "Testamentul" lui Blaga. Ideile ei, desprinse dintr-o suita de reprezentari poetice, sunt in linii mari, aceleasi cu ideile enuntate teoretic si sistematic in "Cunoasterea luciferica" din 1933, volum integrat ulterior in "Trilogia cunoasterii".



Blaga sugereaza, in ambele situatii, dar cu mijloace diferite, aceeasi deosebire dintre gandirea logica sau paradisiaca si cea poetica sau luciferica. In trilogia "Trilogia cunoasterii" vorbeste de o "dualitate" a cunoasterii. Cunoasterea poetica este o "cunoastere luciferica" si are drept scop potentarea misterelor.
Blaga nu-si mai pune intrebari legate de marile probleme ale universului nu mai incearca cautari precum Arghezi in Psalmii sai ci ajunge la concluzia ca filozofii nu pot patrunde secretele lumii si de aici pozitia sa: "Eu insa ma bucur ca nu stiu si nu pot sa stiu ce sunt eu si lucrurile din jurul meu, caci numai asa pot sa proiectez in misterul lumii un inteles, un rost, si valori, care izvorasc din cele mai intime necesitati ale vietii si duhului meu. Omul trebuie sa fie creator, - de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului".