Printre tarile din Orientul Apropiat, cea mai potrivita pentru o larga dezvoltare a agriculturii era tara dintre Tigru si Eufrat, pe care grecii antici o numeau Mesopotamia (Tara dintre cele doua fluvii), tara care se intindea de langa muntii Armeniei (la nord) pana la Golful Persic (la sud). La vest se margineste cu stepa siro-mesopotamiana, iar la est cu lantul de munti ai Iranului apusean. Partea centrala si cea de sud a Mesopotamiei reprezinta o campie nivelata de aluviunile Tigrului si Eufratului, care, prin revarsarile lor periodice, uda si hranesc pamantul.

Statul Sumer din sudul Mesopotamiei sii Akkadul, care ocupa partea centrala se deosebeau in privinta climei. In Sumer iarna era relative blanda, iar Akkadul se asemana mai mult cu Asiria, unde iarna cad zapezi.
Sumerul si Akkadul nu aveau bogatii naturale mari. Lutul gras si cleios al sloului constituia o minunata materie prima pentru olarul primitive. Locuitorii vechii Mesopotamii amestecau lutul in asa fel incat obtineau o compozitie ce inlocuia piatra, intalnita in special in partea sudica a Mesopotamiei. Singura roca de constructie ce se gasea numai in cateva locuri era calcarul, folosit cu mare greutate in constructii.