Ca la toti mari poeti romantici, dragostea si natura sunt teme permanenete in creatia lui Eminescu. Natura este un cadru fizic pentru toate gesturile poetului, de la atitudinea meditativa filosofica la cea erotica. Infatisarea ei se constitue pe doua dimensiuni esentiale: una terestra, celalta cosmica, aflate de cele mai multe ori in interferenta.

Mihai Eminescu e in primul rind un tulburator al spatiului cosmic, fie in mari proiectii ale genezei sau stingerii universale (Scrisoarea I, Rugaciunea unui dac, Luceafarul), fie prin multimea elementelor cosmice (stele, soare, luna, cer, luceferi) care impregneaza parca intreaga opera. Pe de alta parte este un cintaret frenetic al naturii terestre in vesnica rotire a anotimpurilor.