Angajarea Tarilor Romane in razboiul antiotoman de la sfirsitul sec. al XVI-lea a fost determinata de factori interni si externi. Criza Imperiului Otoman In ultima treime a sec. al XVI-lea s-a manifestat si in tarile Romane prin agravarea dominatiei otomane au incetat, iar aceasta a avut drept urmare inasprirea suzeranitatii asupra tarilor Romane. A fost instaurat un regim politic controlat de Poarta, care incalca stipulatiile ahidnamelor (capitulatiilor), menite sa reglementeze relatiile romano-otomane.

Perioada ce a urmat dupa infringerea lui Ioan-Voda (1572-1574) se caracterizeaza prin aprofundarea dominatiei otomane: este incalcata traditia dinastica a succesiunii la domnie, iar tronurile sunt scoase la mezat, ceea ce a determinat o instabilitate politica si o crestere substantiala a obligati- unilor financiare catre Poarta. Obligatiunile traditionale- haraciul si peschesurile- au atins niveluri pe care nu le avusera intr-o perioada anterioara. Cuantumul obligatiunilor economice depasea adesea capacitatea de pro- ducere a taranilor, si ca urmare ducea la ruinarea lor, provocind o grava criza demografica si o instabilitate a populatiei rurale.