Chiar din primele harti ale Terrei, s-a putut observa asemanarea uimitoare dintre tarmul lumii Noi si cel al lumii Vechi. Aceasta asemanare a ridicat fireasca intrebare: este posibil ca cele doua continente sa fi fost candva unite? La mijlocul anilor 1800 cercetatorii au inceput sa adune fosile din rocile continentelor indepartate. La inceputul anilor 1900 geologul american Frank B. Taylor a sugerat posibilitatea departarii continentelor intre ele, si a presupus ca translatia contientelor a creat presiuni laterale ce au dus la aparitia lanturilor muntoase.



Teoriile lui Wegener
Independent de observatiile lui Taylor, Alfred Wegener a facut cercetari in scopul determinarii schimbarilor climatice de-a lungul istoriei Pamantului. Acesta a cautat cheia misterelor prin studierea fosilelor, gasind spre exemplu, fosile ale unor plante tropicale sub stratul de zapada si gheata din Groenlanda.

El a mai gasit si alte semne ramase in roci care indica faptul ca o parte a Africii de Sud si partea tropicala a Americii de Sud au fost candva acoperite de gheata. Wegener a dat raspunsul la aceasta ipoteza in cartea intitulata "Die Enstehung der Kontinente und Ozeane" (Originea Continentelor si a Oceanelor). Ipoteza lui era ca pe vremea cand avea plante tropicale, Groenlanda se situa undeva in jurul Ecuatorului. Suprafetele intinse ale Africii si Americii de Sud trebuiau sa se situeze undeva in jurul Polului Sud, cand erau acoperite cu gheata. Cu alte cuvinte, continentele s-au deplasat din pozitia lor anterioara.