Sa privim in jurul nostru. Ce vedem? Intinderi de ses, strabatute de rauri serpuitoare ce curg prin lunci mai mult sau mai putin adancite; sau coaste de dealuri taiate de vai, uneori cu rape, deschise ca niste "rani"; sau rupturi stancoase de munte inalt,cu pereti verticali si creste semete fin dantelate. O nesfarsita gama de forme ce tradeaza o migaloasa munca de sculptare a fetei Pamantului. Este opera agentilor modelatori ai scoartei terestre ce dau dimensiune, variatie si frumusete lumii ce ne inconjoara si pe care o cuprindem sub numele general de peisaj.
Formele de relief sunt rezultatul unei lupte dintre doua forte: cele interne care au tendinta sa deniveleze scoarta terestra prin ridicarea muntilor si dealurilor si fortele externe care incearca sa diminueze denivelarile, sa le anuleze, sa netezeasca totul. Insumarea acestor forte ce lucreaza cu plus si minus au ca rezultat relieful.
Fortele externe au la baza doua energii fundamentale: cea termica si cea gravitationala. Rezultatul lor, formele de relief, depind insa de alti factori: in primul rand de agentul modelator (aerul, apa sub diferite forme, vietuitoarele), de natura rocii sculptate (in functie de duritate si de rezistenta la agresiunea agentilor) si de structura, adica de modul de asezare a rocilor. in functie de combinarea acestor factori rezulta o anumita forma de relief, iar imbinarea formelor individuale dau un anumit tip de relief.
Aerul ca agent extern are un rol in pregatirea rocii pentru ceilalti agenti. Noaptea aerul se raceste, ceea ce duce la contractarea mineralelor. Prin aceasta alternanta de dilatare si contractare rocile crapa si se dezagrega. O acumulare de blocuri dezagregate formeaza un grohotis.
Referat MODELAREA FETEI PAMANTULUI
label Referate calendar_month 2006-03-03, 00:00 autorenew 2025-09-29, 16:56history_edu Admin










