Elemente moderniste si postmoderniste in opera lui Mircea EliadeIsabel si apele diavolului Maitreyisantier In perioada postmoderna a literaturii romanesti, proza romaneasca cunoaste o evolutie dubla de la obiect la subiect si de la rural la urban. Conform parerii criticului Liviu Petrescu marturisita in lucrarea sa Poetica postmodernismului, trasatura esentiala a acestui curent este subiectivismul1?. Postmodernistii propun cateva directii importante prin care incearca sa schimbe literatura existenta pana atunci: biografismul, textualismul, intertextualismul. Biografismul inseamna recuperarea subiectivitatii, adica intoarcerea autorului in text. Biografismul se traduce printr-un discurs focalizat pe valorificarea evenimentului particular, biografic, al faptului cotidian la care participa autorul, intoarcerea in viata cea de toate zilele cu toate particularitatile biologice, mediocre, vulgare. Un efect al lui este trecerea la discursul liric si narativ al nesemnificativului, adica al faptelor particulare fara sens major evident. Naratiunea literara tinde adeseori in aceasta perioada sa imbrace forma jurnalului intim. Textualismul inseamna intoarcerea la o literatura experimentala. Textualitatea mai ales in proza, se angajeaza sa verbalizeze realitatea in variante de discurs mereu perfectibile. Literatura nu este privita ca o opera cu profunde trairi, literatura este privita ca text fragmentar dintr-un presupus mare text virtual din care scriitorii nu pot actualiza decat parti, fragmente. Textualistii nu-si propun sa fie geniali ci sa fie instrumente ale intalnirii dintre limbaj si realitate. Un adevarat program in aceasta directie schiteaza Mircea Eliade care denunta forma romanului ca pe o lucrare confectionata si recomanda, prin opozitie forma jurnalului intim, caruia ii descopera o valoare mai generala decat a romanului.Isabel si apele diavolului este un roman supra-inhibat de spiritul gidismului, dupa parerea lui Petrescu si in esenta este o transcriere in stilul insemnarilor de jurrnal a unor experiente pe care le traieste un doctor tanar transpus intr-un spatiu geografic si cultural exotic, in India. in postmodernism, un loc deosebit il ocupa interculturalitatea, aspect pe care M. Eliade l-a valorificat prin aceste scrieri ale sale cu caracter intercultural, facand trimiteri la spatiul exotic.Scriitorul se ridica mai presus de aceste simtiri ale doctorului si le concentreaza intr-o poveste unitara despre infrangerea unui blestem initial al sterilitatii spirituale. Efortul acesta de articulare a unui subiect, a unei povesti globale, ne vorbeste in chipul cel mai convingator despre persistenta, in cazul lui M. Eliade, a unei prejudecati a coerentei discursive a romanului.Alaturi de limbaj si de relatia lui cu subiectivitatea, o alta tema care ne introduce in epoca modernismului este munca. in modernism si in postmodernism avem de a face cu civilizatia de tip industrial si una din trasaturile ce definesc acest sistem de productie a erei industriale este specializarea. Aceasta specializare conduce la o crestere considerabila in complexitate a fluxului de productie. Dupa limbaj si munca, modernitatea trateaza structurile naturale ale vietii. Modernismul si postmodernismul propune refacerea contactelor cu viata, ceea ce presupune o lupta impotriva falselor structuri cu ajutorul carora este disimilat fenomenul existentei.Personajul reprezentativ acum este cel care tulbura existentele tihnite, este cel care provoaca subversiuni si care face sa se clatine reperele stabile, punctele de sprijin, lasandu-i pe oameni fara nici o aparare in fata navalnicei vieti. Postmodernismul este vazut ca o stare de fapt pe care o traverseaza personajele din romanele eliadesti. Contributia eroilor eliadesti este una care reflecta insul preocupat de realitatile exterioare, de concepte inalte.in Isabel si apele diavolului avem insul care prin reactie fata de imobilismul burghez va dezvolta o adevarata pedagogie a aventurii. indemnul de care asculta in esenta doctorul este acela de a destabiliza vietile: Aceeasi ispita de a tulbura, de a strecura indoieli, de a chema constiinta libertatii intr-o existenta [] stupida3?. Manat de un astfel de demon al coruperii, doctorul se va stradui, mai intai sa starneasca in cumpatata Leanor un gust al non-conformismului (un sclipat, o nebunie, un mister). Ulterior, el va purcede cu hotarare la ispitirea lui Tom, luptand pentru a-l determina sa paraseasca orasul pentru lume.Mare vocatie a postmodernismului este sinteza, demersul integrator, astfel incat, chiar si atunci cand, pentru o clipa, el uita de sine si se abandoneaza unor tentatii deconstructiviste, sfarseste prin a da ascultare imboldurilor totalizatoare. Alternand intre confesiune si eruditie, M. Eliade si-a schitat romanul Isabel si apele diavolului printr-un act de pur egotism. Isabel si apele diavolului este o confesiune, un jurnal confuz, romantat, un carnet de experiente morale al uni intelectual care se vede numai pe sine in contactul cu lumea. Tanarul doctor orientalist, eroul din Isabel e un alter ego al autorului, usor deghizat. Conceput ca un geniu sterp, sfasiat de dorinta de viata si de creatia stiintifica, voiind sa domine si sa modeleze suflete, initiindu-le in pacatul carnii si in evaziunea din societate spre o afirmare egoista, el este un donjuan luciferian, redus la intelect si sexualitate.Romanul se transforma intr-un conflict de concepte. Isabel simbolizeaza mediocritatea satisfacuta-n cadre sociale prestabilite. Tom ii reveleaza un nou aspect al pacatului, iar Miss Roth exprima o atitudine de estetism in care viciul si arta apar ca forme supreme ale afirmarii individualiste. Daca primul episod cu Isabel e un carnet de insemnari fragmentare de naratiune, mai mult interioara decat epica, evocarea societatii si a atmosferei morale din vila profesoarei Roth este agasanta prin pedantism. Isabel fusese parasita dupa ce doctorul orientalist o intoxicase cu initierea-n viata simturilor; masculinitatea lui orgolioasa s-a rupt de prizonieratul carnii si al incadrarii in societate. Isabel ramane insarcinata cu un soldat mediocru. inca o cunoastere prin pacat. Rostul de initiator in pacatul carnal al tanarului doctor e termint. Se purifica luand de sotie pe Isabel, trecuta prin infernul experientelor. Demonul cunoasterii e satisfacut de acum; Isabel moare, dar diavolul l-a vindecat pe tanarul metafizician de geniul sterp. Prin cunoasterea faptei a ajuns la sensul vietii: creatia sta in suferinta si in act; rodul cunoasterii e punctul nascut de Isabel prin pura influenta morala. Diavolul e insusi doctorul orientalist, care a indemnat femeia la pacatul originar.Isabel si apele diavolului, aceasta bigrafie ideologica e un roman dezarticulat descriind contradictiile unui spirit obsedat de o ferventa problematica.Povestea unei iubiri absolute din romanul Maitrey, izvoraste din aceleasi tinuturi de feerie si de vecinatati de jungla din care a coborat si Isabel. George Calinescu afirma ca: M. Eliade a imbogatit literatura romana cu o viziune noua, scriind intaiul roman exotic in adevaratul sens al cuvantului.4?Sub masca personajului Maitreyi joaca trasaturile neobservabile ale eternului feminin. Prin lucida dramatizare a pasiunii, romanul lui Eliade se situeaza in universul omenesc, in miezul substantial al psihologiei generale. Eroul acestui roman este aproape acelasi ca si in Isabel. intre doctorul din Isabel si Allan, tanarul inginer din Maitrey este mai mult de-o asemanare. Europeni si unul si altul se vad deopotriva de ispititi si de implicati in experientele indice. Isabel este romanul unui dialectician al iubirii, Allan este tipul amantului desavarsit. Regasim aici tehnica specifica postmodernismului, aceea a reluarii personajelor. in complexitatea fibrelor de sensibilitate pe care le traieste Allan, regasim problematica din Isabel, de data aceasta fuzionata intr-o naratiune patetica, in al carei centru de foc ramane simbolul Maitreyiei, eroina si realizare patetica de exceptionala valoare. Maitreyi este un jurnal subiectiv, narat la persoana I, in care romancierul s-a obiectivat intr-un personaj de fictiune, Allan. Exotismul romanului se transforma in cadrul geografic al cunoasterii, evenimentele cotidiene sunt inlocuite cu reconstituirea lor in planul marilor semnificatii. Ca teoretician al literaturii, M. Eliade pledeaza pentru autenticitate. in locul originalitatii cu orice pret, care de cele mai multe ori e artificiala, neconvingatoare, Eliade propune sa fii tu insuti. Scris la persoana I, romanul Maitreyi reproduce masiv pasaje netrucate din Jurnal. Adesea ele sunt intretesute cu paranteze (texte redactate ulterior, unde naratorul-erou isi cenzureaza excesele, analizand cu luciditate faptele). Romanul Maitreyi a fost scris de Mirecea Eliade dupa reintoarcerea in tara din India si publicat in anul 1933 aducandu-i consacrarea lui intre numele mari ale prozatorilor romani. Consemnand experientele traite de autor, romanul se inscrie intre celelalte scrieri moderne ale sale.Maitreyi este un roman experimental scris in spiritul epocii, pe tema iubirii, insa nu poate fi acuzat de trivialitate. Este vorba despre trairea unei iubiri la modul indian. Remarcabila este utlizarea tehnicilor replay-ului si stop-cadrului. Modern si prin concizie (sub 200 de pagini), romanul Maitreyi aduce in literatura noastra motivul iubirii intre un european si o fata exotica, obsesia erotica pentru o femeie straina.Asemenea lui Andr Gide in Les Faux-Monnayeurs, Mircea Eliade va insera in romanul sau pagini de jurnal, intarind ipoteza existentei de documente, prin experienta erotica la care este supus eroul si care se incadreaza in formula literara a lui Eliade de amestec de asceza si exaltare.Urmarind autenticul, Mircea Eliade realizeaza un roman care pune probleme. Allan, intelectualul, este un experimentator lucid care traieste intens poezia dragostei. Analizand tragicul episod din Maitreyi, criticii il considera pe Allan tipul europeanului lucid chiar in pasiunea patimei ce-l consuma, fascinat de vraja fizica si de superstitia poetica a exoticei cu destin damnat. Maitreyi este o femeie si un mit, un simbol al sacrificiului in iubire care traieste cu o intensitate si un farmec de substanta tare. Tulburarea lui este alimentata de expolziile temperamentale, de relatiile prietenesti si de intamplari norocoase. Notatiile din jurnal nu reusesc sa redea intensitatea pasiunii traite, asa ca eroul completeaza idila cu experiente rememorate.Autenticitatea romanului este reflectata in continuare numai de citate desprinse din jurnalul in care eroul notase evenimentele acelei perioade, ocupand aproape doua capitole. Tulburarea, framantarile interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are pentru Maitreyi, sunt exprimate printr-o multime de ganduri si interpretari ale unor gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, ii da europeanului o emotie deosebita, o beatitudine a simturilor. Desi fata nu-i apare ca o frumusete perfecta (Nu are o frumusete regulata, ci dincolo de canoane, expresiva pana la razvratire, fermecatoare in ensul magic al cuvantului5?.), are asupra lui o fascinatie tulburatoare provocandu-i insomnii.Pentru Maitreyi si pentru sora ei natura are viata, are suflet si traieste. Astfel Maitreyi marturiseste ca inainte de a fi indragostita de Tagore gurul ei, a fost indragostita de un copac inalt si mandru.. Dupa plecarea din casa lui Sen, Allan este vazut in procesul de dezintoxicare, incercand sa-si recapete luciditatea. Momentul este remarcabil pentru conturarea a doua mentalitati: una a europeanului, stapan pe vointa pe care o pierduse la un moment dat si una a asiaticului, cufundat in fericirea proprie a suferintei. Astfel, finalul romanului sugereaza existenta a doua civilizatii si doua moduri specifice de reactie morala. Maitreyi ia asupra sa toata vina pacatului, notiunea de ispasire ii este organica, suportand umilinte, claustrare, dar nu-si reneaga si nici nu regreta o pasiune funesta. Daca Isabel si apele diavolului constituie un jurnal de idei si pasiuni, santier e un jurnal intim. Alcatuit din trei Caiete si un Intermezzo, acest jurnal are numeroase corespondente cu celelalte carti ale autorului. Intermezzo este un capitol mai viu, mai autentic, scris sub impresia puternica a momentului din India.Materialul romanului santier este dispus pe doua planuri, distincte in substanta lor, dar impletite in ordinea interna a succesiunii. intr-un plan se poate urmari observatorul obiectiv, in altul introspectivul. Sub initiala M. este ascunsa fara indoiala, eroina Maitreyi, cu ajutorul tehnicii de reluare a personajului. in roman, Maitreyi este mai ales un simbol, vazuta in senzualitatea si sacrificiul ei poetizate. Observatia este schematica si in jurnal.in santier sunt schitate clar tipuri de oameni vii ca d-na P., gazda, Hellen, fiica ei, portughezul Lobo, Catherine, a carei viata este dramatic desfasurata, profesorul D., tatal lui Maitreyi, dr. Stella Kramrisch, Willy si Lorrie, baietii doamnei P., apoi Iris, Ruth, Jeny - un clan in care predomina adolescenti chinuiti de instincte, cu deosebire de cel sexual, de ambitii, de visuri, de pasiuni autentice:Cateodata gandurile mele izbucnesc nepotolit, variat, sufocandu-ma si depasindu-ma. incerc sa prind din ele pe bucati de hartie (pe care le adun apoi in ), dar se refuza, se risipesc. Ceasurile acestea de posedare sunt dramatice. Un adevarat entuziasm,[] si incapabil sa le exprim5?. Eroul, tipul aventurierului care vine in India sa se initieze in filozofie, este o fiinta dubla, insufletita de aspiratii cosmice.Romanul are un caracter fragmentar, acest lucru demonstrand inclinatia lui Eliade catre literatura noua. Caracterul fragmentar al naratiunii nu implica o conotatie demonica, de moarte a epicului, ci este un instinct pur al trezirii, prin lectura, la o noua viata, avand un efect regenerator asupra romanului ce se face si se desface la fiecare lectura avizata6?. in santier sunt notate de cele mai multe ori lucruri diverse fleacuri si nu ganduri cum ne-am fi asteptat, iar acest lucru rupe logica narativa pe care cititorul va trebui sa o recompuna din fragmente ale cotidianului.santier se naste din combinarea romanului cu jurnalul: [ ] jocul dintre roman si jurnal, modalitati complementare de a exprima o viziune autentica, integratoare asupra spiritului uman in complexitatea sa, viziune care poate fi exprimata prin sintagma coincidentia oppositorum; reunirea lor inseamna armonizarea caracterului abstract, impersonal, normativ, traditional, necesar, inchis, fix, estetic al romanului cu cel concret, personal, aleatoriu, liber, deschis, mobil, ontologic al jurnalului7.Acest roman incadrat cu usurinta curentului postmodernist, urmareste realizarea unei sinteze creatoare a genurilor de roman si jurnal, precum si impunerea unui mod nou de a scrie si de a citi.Manifestarea postmodernismului in opera eliadesca este inca o data evidenta in aceste trei romane despre care am vorbit, evidentiind epicul pur care propune eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine si care incearca sa ordoneze epic experintele traite. Complexitatea operei lui M. Eliade este unul dintre cele mai solide argumente in sustinerea ideii ca unitatea creatiei sale consta in profunzimea substantiala a scrierilor, indiferent ca sunt filosofice, stiintifice sau literare.BIBLIOGRAFIE:01.Finaru, Sabina, Eliade prin Eliade, Editura Univers, Bucuresti, 2003;02.Codoban, Aurel, Postmodernismul. Deschideri filosofice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995;03.Petrescu, Liviu, Poetica postmodernismului, Editura Paralela 45, Pitesti, 1998;04. Eliade, Mircea, santier,editia a II-a, cuvant inainte si ingrijirea editiei de Mircea Hadonca, Editura Rum-Irina, Bucuresti, 1991;05. Eliade, Mircea, Maitreyi, in Opere, vol. II, editie ingrijita si variante de Mihail Dascalu, note si comentarii de Mihail Dascalu si Mircea Hadonca, Editura Minerva, Bucuresti, 1997;06.Calinescu, George, Istoria literaturii romane de la origini si pana in prezent, Editura Fundatiei Regale pentru literatura si arta, Bucuresti, 1941; 07. Eliade, Mircea, Isabel si apele diavolului, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1990.