Caracteristica generala a domniei. Domnia lui Stefan cel Mare (1457-1504) a fost perioada cea mai glorioasa din istoria medievala a romanilor, punctul culminant al luptei lor pentru independenta si afirmare in contextul civilizatiei europene in secolul al XV-iea. Reusind sa instaureze in tara un echilibru social, marele domnitor a pus capat luptelor dintre fractiunile boieresti si a creat o baza sociala pentru consolidarea puterii domnesti, care intrunea boierimea dregatoare, slujitorii (curtenn, vitejii etc.), taranii chemati la oaste, orasenii.

In politica sa externa Stefan Voda a demonstrat inalte calitati de diplomat, evitand sa aiba concomitent doi inamici puternici. Aceasta i-a permis sa pastreze independenta tarii, alternand relatiile pasnice cu conflictele militare cu puternicile state vecine, aflate in ascensiune - Ungaria, Polonia si Imperiul otoman. Cand relatiile cu aceste tari aduceau la razboaie, Stefan a stiut sa utilizeze pe deplin metode specifice de lupta (pusteirea teritoriului in calea dusmanului, hartuirea in continuu pe masura inaintarii lui in interiorul tarii, folosirea cu iscusinta a avantajului reliefului etc.), care minimalizau superioritatea numerica a inamicului. Disproportia sau asimetria dintre fortele moldovene si dusmane nu numai ca nu asigura victoria invadatorilor, ci dimpotriva, darorita iscusintei domnitorului se termina aproape intotdeauna cu infrangerea lor.