In zilele noastre, in era stiintelor exacte, a telecomunicatiilor si a calatoriilor spatiale, in era rationalitatii, de ce Dumnezeu nu a disparut? De ce fiintele umane-chiar si cele mai sofisticate si mai educate-se mai agata inca de acele credinte despre care asertiunile de baza ale stiintei afirma ca sunt irationale? De ce aceasta forma de religie a oamenilor?
Exista oameni de stiinta care afirma ca raspunsurile pot fi gasite chiar in natura mintii noastre, in arhitectura neurologica a creierului uman. Ei cred ca cercetarea creierului ar putea elucida natura experientei mistice, importanta ei in evolutia speciei si importanta conceptului de Dumnezeu in supravietuirea speciei. In ultimii ani asistam la un efort al oamenilor de stiinta de a intelege mai bine experientele religioase, de a le masura si chiar de a le reproduce.

Folosind tehnologia imagisticii medicale prin rezonanta magnetica, cercetatorii incearca sa exploreze ceea ce misticii numesc nirvana, sau ceea ce crestinismul numeste “starea de gratie”. Oamenii de stiinta se intreaba daca spiritualitatea poate fi macar partial explicata in termeni de retea neuronala, neurotransmitatori si chimie cerebrala. De cativa ani, cercetatorii incep sa adere la o noua disciplina care a primit chiar si un nume: “neuroteologie”: studiul mecanismelor cerebrale implicate in fenomenele de credinta religioasa.