Una din problemele ce l-a preocupat pe om din cele mai vechi timpuri a fost aceea a propriei sale origini. Primele incercari de a gasi un raspuns s-au efectuat la nivelul gandirii preastiintifice, sub forma miturilor si a modelelor magico-religioase. Insa clasificarea originii omului in cadrul gandirii stiintifice a inceput o data cu lucrarile lui Charles Darwin.
Conform legendei biblice, omul a fost creat din lut. In antichitate, existau si conceptii ale originii omului din structuri materiale. De exemplu, Lucretius sustinea ca oamenii au aparut nemijlocit din pamant, care avea o fertiliatate inalta. Savantul enciclopedist Aristotel, studiind corpul omenesc, l-a inclus pe om in sistemul regnului animal, determinandu-l ca “zoon politicon”.

O data cu descoperirea analogiei dintre structura corpului omului si maimutei de catre C. Galenus (medic si anatomist roman) si cu descrierile cimpazeului de catre anatomistul englez E. Tyson (1696), a fost posibila clasificarea omului in cadrul regnului animal.
Carl Linne clasifica omul altaturi de maimutele antropomorfe, rezervandu-i un gen aparte, genul Homo cu specia Homo sapiens (omul intelept). Mai tarziu, J.B. Lamarck si Ch. Darwin sustineau ca omul s-a dezvoltat de la maimuta, absolutizand importanta factorilor biologici.