Trasatura cea mai distincta a papgalului este ciocul. Acesta consta dinr-o mandibula superioara puternic curbata in jos peste o mandibula inferioara mai mica, curbata in sus. Deasupra mandibulei superioare este ceroma, o portiune fara pene in care se deschid narile.
Ciocul papagalului are mobilitate si forta foarte mare, datorita structurii sale unice. Mandibula sa superioara este atasata de craniu printr-o articulatie speciala, atat de flexibila incat pasarea poate sa-si deschida mandibulele foarte larg.

Papagalul isi poate folosi ciocul in multe scopuri, de la actiunile delicate de curatire a penelor sau de hranire a puilor, pana la spargerea celor mai tari seminte si nuci.
Papagalii sunt cataratori agili, croindu-si drum printre cele mai mici ramuri ale coronamentului padurii pentru a profita de belsugul de fructe, flori si seminte, pe care multe alte vietati de marime similara nu le pot atinge. Ei isi folosesc ciocul si ca pe un al treilea picior in timp ce se catara, folosindu-l ca pe un carlig pentru a se fixa pe o creanga si apoi, cu miscari coordonate ale gatului musculos si ale picioarelor inainteaza de pe o crenga pe alta.