"Parlamentul este-asa cum il definea Apostol Stan- o creatie moderna care se impune in viata politica a statului in epoca de trecere de la feudalism la capitalism, ca urmare a unor necesitati de schimbare a structurilor institutional-politice bazate pe conducerea efectiva a treburilor publice de catre puterea executiva prin dregatorii ei.” Parlamentul deriva din adunarea de stari care este o institutie specifica oranduirii feudale prin care puterea centrala consulta in situatii extraordinare membrii claselor si stratelor sociale dominante, devenind astfel o institutie indispensabila in opera de guvernare a statului. Constituirea lui este concretizarea principiului separarii puterilor in stat, pentru ca o societate nu mai poate fi guvernata de un grup de oameni din jurul unui suveran in chip absolut. in gandirea revolutiilor burgheze, parlamentul apare ca un mecanism in care sa se reflecte interesele tuturor claselor sociale emancipate de privilegii feudale. Se infaptuieste astfel principiul suveranitatii poporului prin care o dispozitie trebuia mai intai sanctionata de un for central chemat sa adopte intreaga legislatie, ca sa poata fi adoptata. Parlamentul intruchipa, astfel, vointa poporului in conducerea si organizarea societatii.



In Franta adunarile de stari, compuse din nobilime, cler, burghezia dar li se vor alatura si elemente ale paturilor nevoiase ale oraselor, erau convocate in sec. IV-lea de regalitate, in secolele urmatoare ele mentinandu-si rolul fiscal de stabilire a impozitelor.
Contrar monarhiei franceze, luminismul lansa teoria separarii puterilor in stat si aceea a controlului poporului asupra vietii politice, fiindca oamenii erau egali din punct de vedere natural si toate starile trebuiau sa fie egal protejate de lege, deschizandu-se astfel calea spre sistemul reprezentativ parlamentar. Revolutia franceza din 1789-1794 demonstreaza ca natiunea trebuie sa fie asociata la guvernare, fiind un pas spre sistemul parlamentar.