Biologia a stat o buna perioada de timp sub dominatia unei prejudecati izvorata dintr-o intelegere gresita. Indusi in eroare de monopolul pe care anumite fiinte vii il detineau asupra posibilitatilor de miscare, savantii le-au acordat cu darnicie acestora numele de "animale" (anima = suflet), considerandu-le a fi singurele posesoare de organe de simt. In felul acesta, plantele erau privite ca vietuitoare inferioare, condamnate la o existenta vegetativa.

Nimic mai fals. Se poate afirma ca, dimpotriva, plantele - potrivit necesitatilor lor proprii - detin posibilitati de investigare a mediului si de actiune deplin corespunzatoare acestor necesitati. De exemplu, fasolea. Aceasta planta obisnuita, cataratoare, foloseste orice obiect inalt pentru a-si ridica frunzele verzi spre Soare. Catararea se realizeaza cu ajutorul carceilor, care sunt foarte rezistenti si efectueaza o miscare de rotatie complicata. Ei se rotesc pe tot parcursul cresterii, acoperind o suprafata circulara din ce in ce mai mare, cautand, de fapt, un suport pentru a se agata de el. in momentul in care ajung la o distanta de 2-3 cm de un obiect oarecare, miscarea de rotatie este abandonata si carceii se indreapta cu hotarare catre obiectul respectiv. Totul se desfasoara ca si cum fasolea ar "vedea", dar este vorba despre alte simturi cu care sunt inzestrate plantele.