George Cosbuc intentionase sa realizeze un epos national, in genul Iliadei si Eneidei, pe motive folclorice si de mitologie romaneasca.
Stradania lui s-a concretizat in cateva fragmente; poetul a reusit, numai in viziunea cu care se incheaga versurile ce constituie, in intregul operei, o monografie lirica a satului romanesc.
Din proiectata epopee, doua balade vorbesc despre marile evenimente din viata satului: Nunta Zamfirei, transfigurand ceremonialul nuntii taranesti si Moartea lui Fulger, evocand stravechiul ritual al inmormantarii. Atmosfera fabuloasa, de basm, exista in ambele balade, ca de altfel si in poeziile corespondente ale lui M. Eminescu, in Calin-file din poveste si Strigoii.

In Moartea lui Fulger, un fiu de crai, rapus in lupta pe un mal strain, e adus de un sol. Durerea parinteasca, cu inflexiuni de bocet popular in poezia lui Cosbuc, ritualul inmormantarii, cu randuieli si obiceiuri strabune, dau forta dramatica poeziei.
Din balada populara, poetul a retinut doar motivul ei generic; un gest eroic, in fata mortii, insa transpus in situatie tragica si in inteles filozofic popular.
Emotionant e strigatul de durere al mamei indoliate, care nu mai crede in nimic, nici chiar in Dumnezeu, in fata caruia: "Ori buni, ori rau tot un mormant! / Nu-i nimeni drac si nimeni sfant! / Credinta-i val, iubirea vant / Si viata fum".