label Referate autorenew 2025-09-29, 16:55history_edu kHaniu
Prezenta lucrare, raspunde unei nevoi acute de formare a unei culturi politice care, mai ales, in imprejurarile actuale, este de mare importanta pentru toti cetatenii tarii si, indeosebi, pentru tineretul studios. Este tot mai evident faptul ca trecerea la economia de piata si edificarea statului de drept in tara noastra constituie un proces care implica un nivel de cunoastere a fenomenului politic de catre toti cetatenii. Numai in acest mod cetatenii pot fi in masura sa inteleaga sensul diferitelor actiuni politice si sa actioneze responsabil. Lucrarea de fata raspunde acestor stringente nevoi de expunere si tratare a notiunilor fundamentale ale domeniului politic, a caror cunoastere se impune ca o conditie esentiala atât pentru societatea politica in legatura cu valoarea deciziilor ce le adopta, cât si pentru societatea civila care poate astfel, sa intervina in cunostinta de cauza pentru a-i determina pe guvernanti sa-i serveasca interesele. De asemenea, prin problematica abordata, lucrarea vine in intâmpinarea nevoii de pregatire a tineretului din universitatile in care politologia figureaza ca disciplina de invatamânt, in mod deosebit pentru facultatile cu profil economic.



Complexitatea fenomenului social, in general, si a celui economic, in special, reclama pentru specialistii in acest domeniu cunoasterea temeinica a fenomenului politic, fara de care nu este posibila intelegerea corecta a diferitelor aspecte din domeniul economic. Chemat sa ia decizii in economie, specialistul nu poate s-o faca in deplina cunostinta de cauza, fara intelegerea fenomenului politic. intr-o economie de piata, spre care se indreapta România, politicul slujeste economicul. Pentru ca acest lucru sa-si gaseasca o concretizare fireasca, specialistii din economie trebuie ca in activitatea lor sa tina cont de corelatia respectiva, a carei intelegere este asigurata, in primul rând, de studierea politologiei.