label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56history_edu Admin
Polonia, oficial Republica Polonia este o ţara in centrul Europei. Polonia a fost condusa de un regim comunist intre 1945 si 1989, cand revolta polonezilor a dus la instaurarea unui regim democratic. Capitala Poloniei si cel mai mare oras este Warsovia. Numele ţarii folosit inca de la inceputul secolului al XI-lea , vine de la un trib stravechi slav ’Polanie’, ce insemna ‘locuitori ai campiei’ ,care s-a stabilit cam prin secolul al V-lea in regiunile sudice intre raurileOdra (Oder) si Vistula (Visla). In secolele XV- XVI, Polonia unita cu Lituania era una dintre marile puteri europene sub dinastia Jagiellonilor.

Cand dinastia s-a sfarsit in 1572, Polonia a intrat intr-o lunga perioada de declin, culminata de imparţirea ţarii intre Austria, Rusia si Prusia, in 1772, 1793 si 1795. Polonia si-a castigat independenţa dupa primul razboi mondial, dar a fost din nou imparţita, pentru a patra oara in 1939 de catre Germania si Uniunea Sovietica (URSS ). Dupa al doilea razboi mondial teritoriul polonez a fost mult redus prin pierderea unor regiuni din estul ţarii,luate de URSS. Aceste regiuni erau aproape de doua ori mai mari ca intindere decat cele castigate prin infrangerea Germaniei.