Corpusul scrierilor metafizice a lui Aristotel se constituie ca o cercetare a conditiilor de posibilitate a stiintei fiintei ca fiinta , singura in masura sa refundamenteze filosofia si stiinta , tipuri de discursuri paralizate de dificultatile ridicate de practica sofista a limbajului . Sarcina metafizicii era , intr-o prima instanta , instituirea discursului unic . Caci concluzia sofista asupra imposibilitatii minciunii atragea dupa sine inutilitatea discursului constructiv si multiplicitatea discursurilor posibile despre fiinta , asa cum subliniaza Aristotel in cartea a IV-a : "Daca doua judecati contradictorii ar fi adevarate in acelasi timp despre acelasi lucru , atunci toate lucrurile s-ar reduce la unul" . Dar aceasta ar fi un paradox . In al doilea rand , dupa ce filosofia isi va fi indeplinit prima sarcina , trebuie cercetat daca mai exista alte dificultati care ar conduce spre imposibilitatea vreuneia din stiintele fundamentale.



Afirmatia ce deschide cartea IV a Metafizicii , "Exista o stiinta care studiaza fiinta si proprietatile sale esentiale" (1003a) , corelata cu o alta , "Tot astfel se vorbeste si despre Fiinta in multe acceptii , dar intotdeauna cu privire la unul si acelasi principiu"(1003b) , apare in acest context ca extraordinar de optimista , statuand existenta efectiva a celei mai inalte dintre stiinte . De altfel , <<Aristotel credea cu fermitate in existenta principiilor absolute. La intrebarea daca va fi ori nu va fi in stare sa le patrunda "pana la capat" , el oscileaza intre raspunsul pozitiv si cel negativ , inclinand insa catre afirmativ>> , dupa cum afirma Ion Banu . In acest context al aprecierii trebuie interpretate afirmatiile aristotelice mai sus citate ; ramane de cercetat daca si in ce masura acestea se pot sustine in raport cu intregul operei aristotelice . Observam insa corelarea , in viziune aristotelica , a posibilitatii stiintei cu existenta principiului unic al realitatii la care se refera discursul (si sesizarea lui de catre cel ce sustine acest discurs) . in cadrul teoriei semnificatiei , Aristotel va evidentia conditiile care fac posibil discursul stiintific.