label Referate autorenew 2025-09-29, 16:55
Poezia filosofica da adancime creatiei unui scriitor, conferindu-i durabilitate. In cazul lui Arghezi avem de a face cu o poezie a cunoasterii, cu o creatie de cugetare. Tenta cognitiva ce se descifreaza in lirismul arghezian constituie o adevarata coloana vertebrala a operei poetului, incepand cu volumul "Cuvinte potrivite" si pana la "Ritmuri" sau "Noaptea". intrebari obsedante se multiplica la nesfarsit iar raspunsurile se diversifica de la o poezie la alta, capatand infatisari metaforice, inedite. Frecvent, raspunsurile sunt constituite de "Psalmi" – creatii eminamente filosofice raspandite in toate volumele argheziene, dar concentrate in cea mai mare parte in " Cuvinte potrivite " din 1927.



Psalmul este o creatie de natura religioasa cu caracter imnic in care se inalta cantece de slava divinitatii. Pastrand atitudinea de preamarire, Arghezi confera psalmului un caracter filosofic sau cel putin un caracter filosofico-religios. Faptul ca Arghezi a trait timp de cinci ani in ipostaza unui calugar la manastirea Cernica explica cunoasterea in profunzime a acestui tip de poezie religioasa. Gestul lui Arghezi de a se calugari are cauze diverse: prima poate fi fuga de singuratate: "M-am simtit foarte singur in lume si m-am hotarat sa ma duc la manastire". In acelasi interviu acordat unei reviste franceze recunoaste ca linistea manastirii i-a oferit cadrul propice meditatiei, reflectiei. in sfarsit, atmosfera din manastire l-a ferit de privatiunile materiale si i-a oferit ragazul sa scrie. Arghezi marturisea ca pentru a scrie avea nevoie de "un creion; un carnet si o manastire" unde avea un adapost "in care sa pot gandi, unde sa pot scrie". Rodul gandirii, al reflectiei, il constituie "Psalmii" – poezii cu care incearca sa epuizeze intrebarile fundamentale ale conditiei umane.